La prima vedere, arhitectul şi construcţiile nu intră în tematicile noastre obişnuite, ca site dedicat sectorului energetic. Ideile din articol îşi dovedesc însă impactul major, mai ales în contextul tot mai actual al economiei circulare. Veţi descoperi că de la izolaţie termică, la generare de energie, autorii trec cu viteză în revistă numeroase din punctele delicate ale deciziei individuale – beneficiar, constructor, arhitect, designer -, precum şi nodurile încâlcite în care se blochează autorităţile de reglementare şi control, odată cu marile strategii europene, regionale sau naţionale. Sunt mai multe întrebări, decât răspunsuri – este o invitaţie la gândire şi responsabilitate din partea unor profesionişti ale căror inteligenţă şi umanitate se zidesc într-o clădire care va dura zeci de ani, pentru a fi judecate de către urmaşi. Florin Enache este unul dintre speakerii care vor dinamiza dezbaterile din cadrul Energy Breakfast Club din 8 martie, pe teme legate de SIGURANŢA CLĂDIRILOR – Iluminat de urgenţă pentru evacuare: cadru legislativ, evaluarea riscurilor şi consecinţe asupra proiectării, programe de întreţinere şi verificare periodică.
Arh. Florin Enache
Arh. Mădălina Zaharia
Arh. Adrian Ibric
Evaluare și performanță sunt doi termeni care ţin mai degrabă de domeniul financiar, dar care au migrat şi în limbajul uzual al altor domenii şi capătă tot mai multă relevanță în construcții, cu precădere în sectorul locuințelor. Dacă în segmentele industrial, office sau retail, construcțiile sunt de foarte multă vreme parte detaliată din planurile de afaceri, locuinţele rămân încă o resursă ne-explorată din perspectiva economiei circulare, mai ales în Europa de Sud-Est. În ţara noastră, discutam de până la 3% deşeuri reciclate, în comparaţie cu 70, până la 90% în vestul şi în nordul continentului. Pentru România, domeniul este în plin proces de maturizare și va fi cu siguranță un motor de business pe termen lung, dat fiind contextul: cerere mare, resurse limitate, emoție multă.
Vom vedea că proiectul de exploatare poate fi un criteriu de performanță, dar el trebui să rămână, totodată, un sistem „viu”, adaptabil. Este tot mai evident că realitatea de acum 5, 10 sau 15 ani din domeniul construcțiilor conţine multe elemente care acum nu mai sunt actuale, pentru că arhitectul a trebuit să lucreze cu datele existente la momentul realizării casei.
Controlul statistic al proceselor ar reduce risipa din construcţii
Ne vom referi la două cerințe fundamentale:
- economia de energie și izolaţia termică
- utilizarea sustenabilă a resurselor naturale
Ambele perspective reprezintă deziderate cu un impact major în domeniul energetic, idealuri de educație și civilizație, atât în societate cât și, din ce în ce mai mult, la nivelul autorităților. Certificatul energetic există şi exprimă preocuparea tot mai prezentă pentru economia de energie în segmentul locuințelor. Pentru cerința de utilizare sustenabilă, însă, va trebui să găsim împreună modalități de implementare. Cu siguranţă este nevoie ca odată cu pachetul de măsuri să asigurăm şi specialiști în domeniu, într-un număr suficient pentru a acoperi piața de proiectare.
Unii experţi au observat asemănările dintre piaţa de locuire şi piaţa auto, atunci când vorbim de detalii, siguranță şi confort. În piaţa auto, controlul statistic al proceselor (SPC) și o mai mare specializare a muncitorilor au redus considerabil costurile, au mărit productivitatea și au permis controlul operațional. Lipsa unei metodologii similare în construcții generează risipă și prețuri ridicate. Iar dacă în producția industrială, calitatea redusă se transferă în rezultate financiare modeste. în construcții, calitatea redusă se reflecta nu doar în pierderi financiare pentru investitori și constructori, ci și în clădiri care pun în pericol siguranța ocupanților și care nu respectă legislația din domeniu.
Decizii pentru azi şi pentru mâine
Până nu demult, casa – orice construcție -, era un consumator, acum ea capătă un potențial energetic din ce în ce mai prezent nu doar prin capacitatea de economisire, dar și prin potențialul de auto-susținere sau chiar producție de resurse. Se trece, deci, de la starea de „consumer”, la calitatea de „prosumer”. Acest fenomen facilitează dezvoltarea conceptului de crowdfunding de energie regenerabilă și deci un nou tip de venit pentru utilizatorul casei. De acest potenţial va fi interesat și statul, pentru a-şi echilibra pierderile de venituri din impozitele aplicate marilor producători clasici, prin impozite aplicate celor mici, organizați sau nu în „ferme” locale. În contextul digitizării extinse – a infrastructurii, a comunicării, a exercitării profesiilor, a locuirii, a societății şi al descentralizării utilităților, limita dintre utilizator, consumator, producător, vânzător etc devine – supărător pentru analiști sau consultanți! – tot mai greu de identificat. Suntem martorii unei evoluții accelerate, iar ca arhitecți de multe ori suntem copleșiți de multitudinea de oportunități ale prezentului sau cu potenţial disruptiv pentru viitor. În cele din urmă, împreună cu echipa de proiect și cu beneficiarul trebuie să avem garanția că am reușit sa luăm cea mai bună decizie, să alegem cea mai potrivită soluție tehnică ASTĂZI, dar și că aceasta are flexibilitatea de a se adapta la sisteme ulterioare mai performante.
Cu doar câțiva ani în urmă, 40% din energia globală era consumată de locuințe. Mai mult, resursele utilizate pentru generarea acestei energii erau cu totul altele decât cele despre care auzim azi tot mai frecvent. Există deja sectoare de industrie în diverse țări care și-au schimbat total sursa de energie – în special cele care implică procese de producție. O mare parte din aceste modele se pot implementa și în zona construcțiilor.
Trăim vremuri cu schimbări rapide, e tot mai limpede că viitorul nu este o continuare a trecutului. Pentru piața din România, ruptura poate fi cu atât mai evidentă cu cât există un defazaj față de piețele de referință. Pe plan global, de multe ori, inovația provoacă reverberații majore în economie până în punctul în care pe de o parte, jucători mari dispar pentru că nu au prins „valul”, iar cetățenii sunt forțați de consum şi afirmarea statutului social să adopte produsul inovației fără să îi înțeleagă pe deplin efectul energetic sau de sustenabilitate. Pe plan local, însă, există o întârziere în adoptarea efectivă a soluțiilor noi, deşi circulația în timp real a informației despre eficiența acestora ar permite, teoretic, evitarea preluării unor tehnologii depășite sau dovedite nefezabile.
Adaptare, dar cu specific local
Comportamentul oamenilor se adaptează accelerat, la aceste modificări accelerate din zona de resurse, uneori însă în mod diferențiat, ancorat în valori și potențial local.
Tehnologii recente, cum ar fi etichetarea elementelor construcției și componentele 3D inteligente, permit managerilor și utilizatorilor de construcții să înțeleagă modul în care sunt folosite diferite componente ale clădirii și cum se comportă acestea pe întreaga durata de viață. Aceste date permit o comparaţie a performanței elementelor și procurarea acelor elementele și materialele care sunt optime pentru a reduce pierderile și costurile inutile. În același timp, la vremuri noi, tehnologii noi și construcții noi; se simte la fel de mult nevoia de utilizatori care să-și adapteze stilul de viață și nivelul de cunoștințe pentru a putea profita de beneficiile unor astfel de construcții.
Locuinţa tinde să devină un consumator de energie alternativă nepoluantă, ba chiar producător de energie – cu adaptări minime. Nu același lucru se poate spune despre mentalitatea și comportamentul locuitorului și toate cele care îi modifică modul de gândire. Deșeurile, tot mai multe în mediul urban aglomerat, devin o resursă valoroasă doar în conexiune cu un sistem foarte bine pus la punct de valorificare. Totodată, la fel de necesar este un anumit tip de comportament care se modelează în timp, cu impact diferit, dacă nu e bine definit de criterii de valoare.
Preocuparea pentru mediul construit vine și din nevoia de confort – aproape 90% din timp, ni-l petrecem în interior – acasă sau la birou. Așadar, toate activitățile noastre, tot ce înseamnă exploatarea și utilizarea mediului construit și în special ale spațiului de locuit poate avea variabile semnificative atunci când vorbim de utilizarea sustenabilă a resurselor.
Sustenabilitate – un concept vechi, cu semnificaţii diferite
Sustenabilitatea este un concept deloc nou specialiștilor din varii domenii, dar care suferă alterări de definiții de la profesie la profesie până la contradicție. Sustenabilitatea financiară este deseori opusă sustenabilității de mediu, iar mediatorul – fie el utilizatorul final, autoritatea, producătorul sau distribuitorul de materiale sau echipamente – nu este întotdeauna suficient de educat, informat sau bine-intenționat.
Totuși, abordarea trecerii de la consum la producție este relevantă pentru locuinţă inclusiv din perspectiva sustenabilităţii; fie că vorbim despre producția de biomasă utilizând fațade sau acoperișuri verzi, fie că ne gândim la reutilizarea materialelor și a deșeurilor provenite din construcția sau utilizarea casei, la reconversia acestora prin upcycle sau la revalorificare ca bază pentru o nouă materie primă. În acest context, educarea / informarea la scară generală cu privire la beneficii sau motivarea de către autorități pot fi măsuri simple, dar eficiente.
Vorbim din ce în ce mai des de soluţii anvelopante furnizoare de energie, acoperișurile fotovoltaice prin care industria regenerabilelor va canibaliza în următorii ani un întreg segment al industriei construcțiilor, în căutarea sustenabilității în triada consum de materie primă / energie consumată / impact social.
În aceeaşi linie de eficiență sau interfață multifuncțională, anvelopantele caselor viitorului s-ar putea ventila natural nu doar pe sine însele, ci la nivelul unui cartier întreg, micșorând insulele urbane de căldură capturate de paravanele construcțiilor ineficiente ale altor perioade. Sau ar putea curăța atmosfera, ar putea reține și purifica apa de ploaie recirculând-o în sistemul de instalații al casei, micșorând volumul de apă pluvială din canalizarea comunității, consumul de resurse la nivelul casei, dar și la cel al stația de epurare a orașului.
La nivelul Europei, în funcţie de sursa citată, între 30 şi 50% din totalul materialelor sunt folosite pentru construcția de case – în principal fier, aluminiu, cupru, argilă, nisip, pământ, calcar, lemn și piatră, iar materialele minerale au cea mai mare proporție. Până la 65% din totalul agregatelor și 20% din totalul metalelor sunt folosite în construcții. Am putea oare să folosim acest volum imens de resurse nu doar pentru a ne asigura un adăpost din ce în ce mai confortabil, dar și pentru a oferi multiple servicii comunitare utile și pentru locuitor (pentru că sunt remunerabile), dar și pentru durabilitatea și reziliența comunității (consum scăzut pentru funcționare)?
Locuirea implică valori financiare uriașe, dar și un impact uneori ireversibil asupra mediului. Apare tot mai frecvent întrebarea: Unde plasăm limita până la care ar trebui să investim în educaţie? Categoric, este o investiție cu impact pe termen lung, o necesitate permanentă și o componentă obligatorie în preocupările unei comunități, ale unei societăți.
Clădirea autonomă – ce costuri internalizăm?
Orice locuinţă vine cu un nivel de complexitate mare, cu un volum ridicat de resurse necesare și cu nenumărate variable, atât în procesul de producţie, cât şi, mai ales, pe durata de exploatare, pe toată durata de viață şi în scenariile de reabilitare, conversie, reabilitare. Va putea oare o locuinţă să atingă performanțe de evaluare, predictibilitate și sustenabilitate similare cu cele din industria auto? Cât este de relevant impactul educaţiei din acest punct de vedere? Poate exista o tendință de autonomie așa cum devine tot mai previzibil în industria auto?
O clădire autonomă este proiectată pentru a se putea auto-susţine, eventual independent de infrastructura electrică, alimentare cu gaz, canalizare, sisteme de scurgere, comunicație și, în unele cazuri, chiar și de drumuri publice. Promotorii acestui tip de construcție consideră că printre avantaje se găsește impactul redus asupra mediului, nivelul mai mare de siguranță și costuri de proprietate mai mici. Clădirile „off-grid” se bazează foarte puțin pe servicii comunitare și ar putea fi mai puțin afectate în cazul unor evenimente naturale sau militare majore. Însă, deși se susţine prin reducerea consumului de resurse, în ce măsură poate renunțarea la infrastructura comună să ducă, de fapt, la un consum și mai mare de resurse? În măsurarea sustenabilității utilizării unui echipament eficient trebuie luat în considerare costul (inclusiv al resurselor materiale şi umane), impactul social al producției sau al transportului câteodată din cealaltă parte a continentului, unde poate o populație este ținută captivă pentru „sustenabilitate” financiară! Din fericire, replicabilitatea, adaptarea sau transferul inovațiilor tehnologice pe plan local sunt din ce în ce mai accesibile si cu un impact negativ descendent.