Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat raportul ministrului Energiei, Victor Grigorescu, cu privire la proiectul unităţilor 3 şi 4 de la centrala Cernavodă, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.
“În cadrul şedinţei Consiliului (de vineri – n.r.) am analizat şi aprobat raportul ministrului Energiei privind stadiul şi evoluţia proiectului unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Cernavodă stabilind că acesta reprezintă un proiect prioritar de investiţii pentru România care va asigura creşterea cotei energiei nucleare la 30 sau 32% din totalul producţiei naţionale de energie electrică şi va contribui substanţial la creşterea economică, menţinerea, dar şi crearea de noi locuri de muncă”, a declarat acesta, relatează Agerpres.
Construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 va conduce la crearea a circa 16.000 de locuri de muncă în România, a calculat organizația Forumul Atomic Român (ROMATOM).
„Aprobarea de către CSAT a Raportului privind Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă are o importanţă majoră pentru industria nucleară din România, atât firme cu capital privat, cât şi firme cu capital majoritar de stat. Implementarea proiectului va avea un impact favorabil asupra economiei naţionale şi locale, estimându-se astfel crearea a circa 16.000 de locuri de muncă ce vor fi direct ocupate în industria naţională pentru finalizarea Unităţilor 3 şi 4 Cernavodă. Urmărim cu atenţie evoluţia negocierilor pentru încheierea Acordului Investitorilor şi Actului Constitutiv al noii Societăţi Mixte care va realiza Proiectul şi avem convingerea că Strategia Energetică va confirmă fără niciun dubiu rolul energiei nucleare în mix-ul energetic românesc”, a declarat Marius Gheorghiu, Directorul General al Elcomex IEA, firma care deţine preşedinţia ROMATOM.
“Energia nucleară este parte a soluţiei pentru a satisface cererea tot mai mare de energie electrică în contextul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, aceasta asigurând 27% din energia electrică a Europei şi 53% din energia electrică fără emisii de carbon. Cele două noi unităţi nucleare de la Cernavodă vor contribui la consolidarea securităţii energetice, asigurând accesul la o energie competitivă şi creând premisele pentru noi locuri de muncă. În acelaşi timp, vor avea o contribuţie substanţială la atingerea ţintelor de decarbonizare stabilite cu ocazia COP 21”, se mai arată în comunicat.