Câteva zeci de angajaţi de la combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara au protestat joi după-amiază la ieşirea din schimbul de dimineaţa, nemulţumiţi de faptul că negocierile la contractul colectiv de muncă privind salarizarea sunt întârziate cu aproape trei luni de zile.
„Sunt mai multe nemulţumiri ale siderurgiştilor de la Hunedoara, dar principala face referire la blocarea negocierilor privind salariile. În ultimă instanţă, salariul este cel care reprezintă valoarea muncii. Din păcate, problemele de la Hunedoara s-au acumulat în timp şi s-au acutizat, în special, în ultimii ani, din mai multe cauze care ţin de schimbările de legislaţie, revoluţia fiscală, lipsa unor pârghii de negociere şi, nu în ultimul rând, mediul economic ostil în care ne desfăşurăm activitatea în siderurgie”, a declarat preşedintele Sindicatului „Siderurgistul” de la ArcelorMittal Hunedoara, Petru Vaidoş.Potrivit acestuia, un protocol semnat cu administraţia combinatului în cursul anului trecut prevedea că negocierea salariilor se va face începând cu luna iulie, potrivit Agerpres.
„Noi am solicitat negocierea încă din luna mai. (…) Noi am solicitat o creştere a salariilor de 20%. Bineînţeles că în solicitarea noastră am lăsat loc de negociere. Nu dorim să promitem salariaţilor cifre pe care nu le putem realiza”, a arătat liderul sindical. Întrebat ce se va întâmpla dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu administraţia ArcelorMittal Hunedoara, Petru Vaidoş a arătat că sindicatul a făcut „foarte multe concesii”, menţionând că în situaţia în care nu se va ajunge la un numitor comun deciziile viitoare ale sindicatului vor fi luate împreună cu salariaţii.În prezent, în cadrul combinatului siderurgic de la Hunedoara lucrează circa 700 de angajaţi.