Circa 400 de sindicalişti de la Alro Slatina, dar şi de la alte companii din Slatina şi din ţară au organizat joi ample mișcări de protest, solicitând „salvarea industriei româneşti”, afectată de problemele de pe pieţele energiei şi gazelor.
Manifestanţii au mai cerut „stoparea mafiei din energie”, arătând că de creşterea tarifelor sunt afectaţi atât marii consumatori industriali industriali, cât şi consumatorii casnici.
Sindicaliştii au transmis că au avut în prima parte a zilei o întrevedere cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, în cadrul căreia au solicitat Guvernului măsuri pentru a asigura o predictibilitate pe termen lung a preţului şi la energie pentru consumatorii industriali.
„A fost o întâlnire oficială, cu trei sindicate, Sindicatul Alro, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului şi Sindicatul Alro Product. Ne-a spus că pe 31 decembrie s-a publicat în Monitorul Oficial cadrul legal ce permite consumatorilor mari de energie pentru a încheia contracte directe, ceea ce am cerut noi, dar n-am ştiut până astăzi, direct cu producătorul din România, iar producătorul este obligat ca minim 40% din producţie să fie dată marilor consumatori industriali. Acum, conducerea, că noi, sindicatele, nu avem puterea asta, trebuie să meargă şi să poarte discuţii pentru a încheia contracte direct cu producătorul. A mai spus că el, ministrul Virgil Popescu, a facilitat cu furnizorii din Serbia şi Bulgaria de a încheia contracte directe cu ei în spiritul legilor. Ne-a dat această asigurare”, a spus unul dintre liderii sindicali de la Alro, Ioan Popa.
La mitingul de la Slatina au fost prezenţi şi sindicaliştii de la combinatul siderurgic de la Galaţi şi de la TMK Slatina şi Reşiţa, precum şi reprezentanţi ai unor sindicate afiliate Cartel Alfa, aceştia menţionând şi problemele de pe piaţa gazelor naturale ce afectează mari consumatori, precum Azomureş, conform Agerpres.
„Problemele pe care le aveţi dumneavoastră sunt şi la alte societăţi din România mari consumatoare de energie electrică şi dacă astăzi dumneavoastră aveţi probleme, mâine, poimâine, s-ar putea să aibă şi celelalte societăţi. Preţul la energie nu vă afectează numai pe dumneavoastră. Sunt societăţi care s-au închis şi au trimis salariaţii acasă”, a afirmat reprezentantul Metarom, Dănuţ Onică.
La finalul protestului, o delegaţie a sindicaliştilor a avut o nouă întâlnire cu prefectul judeţului Olt.