Acasă » Interes general » Macroeconomie » Protocolul cu Ungaria prevede şi un acord în domeniul energetic

Protocolul cu Ungaria prevede şi un acord în domeniul energetic

17 iulie 2014
Interes general
energynomics

Semnarea protocolului româno-ungar s-a axat în special pe infrastructură, însă s-au pus bazele unei cooperări şi în domeniul energetic. Astfel, s-a înaintat propunerea de încheiere a unui acord de cooperare regională în domeniul energetic, în cadrul căruia părțile se vor consulta pe probleme privind securitatea aprovizionării, politicile europene în domeniul energiei și probleme de investiții.

Protocolul urmăreşte promovarea finanțării din fonduri europene a unei linii ferate de mare viteză București-Budapesta și un acord privind legăturile rutiere peste frontiera de stat româno-ungară.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei remis Agerpres, Constantin Niță a participat marți la sesiunea plenară a celei de-a VI-a ediții a Comisiei mixte româno-ungare de cooperare economică de la Budapesta. La finalul lucrărilor a fost semnat Protocolul celei de-a VI-a ediții a Comisiei mixte româno-ungare de cooperare economică, care a trecut în revistă stadiul cooperării bilaterale în mai multe domenii și perspectivele de dezvoltare a relațiilor economice dintre cele două țări.

Printre punctele comune de interes asupra cărora a fost exprimat un acord în cadrul Protocolului semnat de cele două părți au fost evidențiate: Acordul-cadru de cooperare prin intermediul serviciilor financiare specifice, în special în domeniul IMM-urilor, convenit de către băncile EximBank România și Eximbank din Ungaria, promovarea la finanțare din fonduri europene în parteneriat româno-ungar în cadrul rețelei centrale TEN-T a liniei de mare viteză Budapesta — București şi finalizarea procesului de negociere a Acordului între Guvernul României și Guvernul Ungariei privind legăturile rutiere peste frontiera de stat româno-ungară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *