Acasă » Interes general » Macroeconomie » Provocări majore pentru noul ministru grec al Energiei

Provocări majore pentru noul ministru grec al Energiei

4 august 2015
Interes general
energynomics

Panos Skourletis, noul ministru grec al energiei, are o agendă încărcată cu reforme grele, care ar putea contribui la revigorarea unei economii elene foarte îndatorate și la revenirea țării către creștere economică. Dar miza este mare, conform Euractiv.com.

Skourletis l-a înlocuit din funcţie pe extremistul de stânga Panagiotis Lafazanis în cadrul ultimei remanieri a guvernului condus de Syriza, în urma acordului de salvare la care au ajuns autoritățile elene și creditorii țării pe data de 12 iulie. Lafazanis conduce facțiunea de extremă-stânga a Syriza, care acum se opune în mod deschis prim-ministrul grec Alexis Tsipras, crescând posibilitatea unei rupturi în partid.

Panos Skourletis aparține taberei lui Tsipras și este în mod clar mai moderat în comparație cu predecesorul său în cadrul Ministerului. Mulți cred că retorica lui rațională poate aduce speranță pentru revigorarea industriei energetice din Grecia, împovărată de cele mai mari costuri din Europa.

O agendă dificilă

Panos Skourletis îşi asumă un post de importanță majoră pentru țara împovărată de datorii, care urmărește să obţină urgent investiții, o cale de ieșire din sufocarea economică prin care trece. Spargerea monopolului energetic de stat, care a predominat în Grecia, va fi o sarcină grea pentru Skourletis, iar lipsa de competitivitate a intrat sub lupa executivului UE. Într-un interviu recent acordat EurActiv de către comisarul UE pentru Concurență Margrethe Vestager, aceasta a declarat că monopolul pieţei de energie electrică din Grecia afectează negativ consumatorii.

„Concurența pe piețele de energie electrică din Grecia este foarte limitată. Acest lucru afectează producerea și furnizarea en-gros, și, de asemenea, alimentarea către consumatorii finali, care este practic un monopol. Aceasta este o veste proastă pentru consumatori și pentru economie. În mod evident, există nevoia de a consolida concurența”, a subliniat ea.

Reapropierea de UE?

Predecesorul său, Lafazanis, a „îngropat” toate problemele critice legate de piața de energie și a încercat să consolideze legăturile energetice cu Moscova. În loc să militeze pentru reforme care ar deschide piața de energie din Grecia și pentru a ajuta țara să respecte normele UE, Lafazanis s-a axat pe menținerea regimului monopol de stat în sectorul energetic, declanșând reacții puternice la Bruxelles.

Drept dovadă, în ultimele luni Lafazanis nu a întâlnit nici un reprezentant din industrie. Dimpotrivă, el a avut mai multe întâlniri cu sindicatul puternic al companiei de electricitate Public Power Corporation SA (PPC) – controlat de de guvern grec și-a numit, de asemenea, „oamenii săi” responsabil la Autoritatea de Reglementare pentru Energie (RAE) , în cadrul operatorului de electricitate și în cadrul altor companii energetice de stat.

Lafazanis nu a şi-a ascuns opoziția sa față de proiectul Uniunii energetice al UE, susținând că aceasta a subminat interesele naționale ale Greciei și a sprijinit cu fermitate conducta Turkish Stream a Gazprom.

Grecia importă 65% din gazul său anual din Rusia și în pofida unui acord pentru o reducere de preț de 15% semnat anul trecut între importatorul și distribuitorul de gaze naturale (DEPA) și Gazprom, Grecia continuă să plătească cea mai mare factură din Europa. Pe 19 iunie, Rusia și Grecia au semnat un acord pentru a construi o secțiune a conductei Turkish Stream prin Grecia, iar Gazprom a anunțat că intenţionează a construi două legături suplimentare aferente gazoductului Nord Stream. Dar Comisia Europeană s-a pronunţat împotriva creşterii importului de gaze ruseşti și a declarat că va examina cu atenție noile proiecte din perspectiva respectării normelor UE.

Privatizări

O parte din noul acord de salvare încheiat între Atena și creditorii săi internaționali include, de asemenea, privatizarea operatorului de independent de transport (ADMIE), o filială deținută integral de PPC. Dar Skourletis nu pare de acord cu un astfel de scenariu, spunând recent că guvernul condus de Syriza ar căuta alternative la acest plan. „Vom urmări măsuri alternative, cum au procedat alte țări europene în domeniile respective”, a menționat el.

Costul energiei

Costul ridicat al energiei pentru industriile mari consumatoare este considerat o provocare dificilă pentru Skourletis. Reprezentanții industriei au cerut în mod repetat guvernului grec găsirea unei soluții cu privire la costul energiei în scopul de a reduce costul de producție și în cele din urmă a evita pierderea a mii de locuri de muncă în sectorul energetic.

Furnizorul de energie electrică de stat din Grecia impune unilateral tarifele sale industriei mari consumatoare de energie din Grecia fără negocieri anterioare, având ca rezultat costuri de nesuportat și neprevăzute pentru companiile grecești. Costul energiei pentru industria elenă este unul din cele mai ridicate din UE și mulți spun că afacerile devin nesustenabile.

Potrivit analiștilor energetici, o soluție ar putea fi să se introducă prețuri la electricitate mai flexibile pentru a reduce costul companiilor. Atena a cerut să se introducă așa-numitele acorduri „intreruptibile”, în care consumatorii de energie mari pot scoate pe termene scurte fabricile lor din rețea, obținând rambursări de stat din partea operatorului de rețea de alimentare din Grecia. Experții susțin că există cadru legal pentru o astfel de inițiativă, dar guvernele anterioare au fost reticente în a-l duce mai departe.

O autoritate independentă de reglementare

O altă provocare pentru Skourletis va fi asigurarea independenței autorității de reglementare pentru energie (RAE). Independența RAE a fost pus în discuție în ultimele cinci luni ca urmare a intervențiilor lui Lafazanis, iar Bruxelles-ul a avertizat în mod repetat Atena asupra necesităţii de a urma cu strictețe normele UE și de a scoate Autoritatea de sub influența guvernului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *