Acasă » Petrol și Gaze » Purice, BRM: Circa 20-25% din populaţia României are nevoie de gaze subvenționate

Purice, BRM: Circa 20-25% din populaţia României are nevoie de gaze subvenționate

22 martie 2017
Consumatori
energynomics

O eventuală liberalizare a pieţei gazelor naturale va avea ca efect iniţial probabil o uşoară majorare tarifară, dar în final va duce la aşezarea pe baze economice reale a întregii industrii, spune Gabriel Purice, preşedinte – director general al Bursei Române de Mărfuri (BRM). Pe de altă parte însă, continuarea unor politici publice de subvenţionare necoordonate poate duce şi pe viitor la apariţia unor situaţii de genul ELCEN, RADET sau CE Oltenia, consideră Purice.

”Opinia noastră este că circa 20-25% din populaţia României are nevoie reală de subvenţia preţului la gaze naturale, restul putând suporta o liberalizare a acestuia. Considerăm că subvenţiile trebuie acordate direct categoriilor clar defavorizate, în cadrul unui sistem organizat de asistenţă socială, construit pe criterii clare de eligibilitate. Liberalizarea preţului gazelor naturale poate încuraja pe viitor şi conştientizarea opiniei publice cu privire la necesitatea realizării de economii energetice”, susține Purice.

”Dorim să reamintim faptul că şi în trecut au existat discuţii similare cu privire la efectele pe care liberalizarea preţurilor la energia electrică şi carburanţi ar putea-o avea asupra consumatorilor. Cu toate acestea, liberalizarea treptată realizată în aceste două cazuri nu a avut efecte semnificative asupra populaţiei, în acest sens (de exemplu, traficul rutier actual din Bucureşti este un indicator relevant)”, a spus Purice, conform Bursa.

El susține că BRM nu a susţinut impunerea tranzacţionării tuturor contractelor de gaze naturale pe bursă. ”La sfârşitul anului 2016, când am fost consultaţi pe această temă de către Ministerul Energiei (spre deosebire de anul 2017 când opinia BRM nu a prezentat interes), pentru sprijinirea amorsării pieţei de gaze naturale, am fost de acord cu tranzacţionarea unui procent iniţial reprezentând circa 15-20% din totalul volumului de gaze naturale şi acesta numai pe termen limitat.

”BRM consideră că operatorii de piaţă trebuie să ofere avantaje participanţilor la piaţă şi să-i atragă în acest fel să lucreze prin bursă, o măsură radicală prin care s-ar impune o tranzacţionare imediată a 100% din volumul de gaze naturale prin bursă nefiind cea mai potrivită… Având în vedere şi practica europeană în domeniu, considerăm că este normal să fie menţinute în continuare contractele de tranzacţionare bilaterale. Prin impunerea obligativităţii tranzacţionării acestora pe burse, România ar deveni singurul stat membru al Uniunii Europene cu o astfel de reglementare, atât pe piaţa de gaze naturale, cât şi pe piaţa de energie electrică”, a mai spus Purice.

În cursul anului 2016, BRM a avut pe Ringul Gazelor Naturale un volum de tranzacţionare de peste 15.000.000 MWh, volum care depăşeşte pe cel de pe alte pieţe regionale (Ungaria, Polonia, Bulgaria). Faţă de anul 2015, volumul de gaze tranzacţionat pe BRM a avut o creştere de peste cinci ori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *