România are cel mai scăzut grad de intermediere financiară din Uniunea Europeană, cu o valoare de 25,7% în 2018, de trei ori mai mică decât media UE, se arată în cel mai recent studiu realizat de PricewaterhoseCoopers (PwC), consultat de energynomics.ro.
Studiul realizat la cererea Asociației Române a Băncilor arată că ratele ROBOR la 3 și 6 luni au înregistrat un trend descrescător începând cu 2009, revenind pe creștere începând cu 2017, ”în rezonanță cu evoluția inflației”.
”Deși ratele scăzute ale dobânzilor ar fi trebuit să impulsioneze creditarea, intermedierea financiară s-a aflat într-un continuu trend descrescător”, arată studiul, care calculează intermedierea financiară ca raport între creditul acordat sectorului privat și PIB.
Astfel, România se situează sub media UE de 83%, în ceea ce privește intermedierea financiară, dar și sub cea a țărilor cu economii emergente (Polonia și Cehia – 52%, Bulgaria 51%).
Deși ratele scăzute ale dobânzilor ar fi trebuit să impulsioneze creditarea, intermedierea financiară s-a aflat într-un continuu trend descrescător. Scăderea intermedierii financiare a fost generată de un cumul de factori, cei mai importanți fiind volatilitatea cadrului legislativ și situația economică precară a IMM-urilor (capitaluri negative, profitabilitate și lichiditate în declin). La descreșterea intermedierii financiare a contribuit deasemenea și procesul de curățare a bilanțurilor de credite neperformante demarat de instituțiile bancare în perioada imediat următoare crizei.