Acasă » Electricitate » PwC: Reducerea subvenției a dus la scăderea vânzărilor VE în România cu peste 30%

PwC: Reducerea subvenției a dus la scăderea vânzărilor VE în România cu peste 30%

17 februarie 2025
Electricitate
energynomics

Reducerea subvenţiei de la 10.000 euro la 5.100 de euro în 2024 a dus la scăderea vânzărilor de vehicule electrice în România cu peste 30%, se arată într-un studiu PwC.

Vânzările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare noi de pe piața românească sunt estimate să crească cu 1,1% în acest an, comparativ cu 2024, România fiind, alături de Slovacia, singurele piețe din Europa Centrală care vor încheia 2025 pe plus, arată raportul PwC Autofacts realizat pe cinci piețe din regiune. Piața auto din Slovacia ar urma să urce cu 2%, în timp ce Polonia și Ungaria vor stagna, iar Cehia va scădea cu 3%.

România are al treilea cel mai îmbătrânit parc auto din Uniunea Europeană, cu o medie de vârstă de 15,4 ani, comparativ cu media UE de 12,5 ani, fiind depășită de Cehia (16,2) și Grecia (17,5), potrivit celui mai recent raport al Asociației Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA) – Vehicles on European roads January 2025.

Pe șoselele din România circulau 8,1 milioane autoturisme în 2023, conform aceluiași raport, din care 6,5 milioane sunt mai vechi de 10 ani. Doar 1,5% sunt electrice, plug-in hybrid sau hybrid electric.

Dacia rămâne prima marcă de autoturisme ca vânzări la nivel național, cu o cotă de 30,2%, în ciuda unei scăderi de 2,8% în 2024 față de anul precedent. Doar Toyota (+21,5%), Hyundai (+16,9%) și Mercedes-Benz (+13,2%) au depășit creșterea de 4% a pieței, Hyundai devansând Skoda și Mercedes-Benz pe Suzuki, arată Autofacts. Se estimează că vânzările de vehicule comerciale ușoare vor scădea cu 7,5% în 2025, Renault reducându-și vânzările aproape la jumătate. Cu toate acestea, segmentul vehiculelor utilitare ușoare ar trebui să se redreseze până în 2028, alături de creșterea puternică a numărului de autoturisme, avansul total fiind estimat la peste 20% comparativ cu cel înregistrat în 2024.

 

Producția va intra pe o traictorie descendentă din acest an

După ce în 2024 producția din România a crescut cu 9% față de 2023, la circa 560.000de unități, din acest an va intra pe un trend descrescător. De la reluarea producției de vehicule utilitare ușoare în 2023, după o pauză de zece ani, volumul anual în 2024 a atins 84.000 de unități sau o cotă de 15,1%. Deși se preconizează că ponderea producției de vehicule utilitare ușoare va crește constant până în 2030, când va atinge o cotă de 21,8% din total, estimările arată că per total producția auto din România (autoturisme și vehicule comerciale ușoare) va scădea cu 2,7% anual între 2025 și 2030. Declinul este rezultatul reducerii în continuare a producției Renault, în timp ce Ford va urma o traiectorie constantă, potrivit raportului PwC Autofacts.

În 2024, vânzările de vehicule ușoare pe cele cinci piețe central-europene analizate au totalizat aproape 1,3 milioane de unități, în creștere cu 9,3% comparativ cu anul precedent. Pentru 2025, se prefigurează însă o cu totul altă evoluție, fiind așteptată o scădere de 0,2%, sentimentul economic deteriorându-se în ultimul trimestru al anului în toatele statele din regiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *