Acasă » Electricitate » R. Oberth, OCNI: O decizie rapidă cu privire la reactoarele nucleare U3-U4 ar putea reduce costurile

R. Oberth, OCNI: O decizie rapidă cu privire la reactoarele nucleare U3-U4 ar putea reduce costurile

21 iulie 2020
Electricitate
energynomics

„Cred că discuțiile și planificarea ar trebui să înceapă acum pentru a fi identificate diverse modele de investiții”, a declarat Ron Oberth, președinte și director executive al Organizației Canadiene pentru Industria Nucleară – OCNI, într-o conversație despre colaborarea româno-canadiană în domeniul nuclear, la EnergynomicsTalks.

Ron Oberth consideră că lucrările efective la noile reactoare de la Cernavodă ar putea începe la jumătatea acestui deceniu; el a pus în legătură acest proiect cu un alt proiect al Nuclearelectrica, programat să se realizeze în perioada 2026 – decembrie 2028. „Cred că există o oportunitate de a obține unele sinergii între prelungirea duratei de viață a U1 la Cernavodă și achiziția de componente pentru reactorul unităților 3 și 4 de la Cernavodă – de exemplu, tuburile de presiune ar putea fi comandate simultan. Astfel, printr-o abordare inteligentă a acestor proiecte, pot apărea modalități de a plasa comenzi mai mari pentru a obține unele economii de scară în ceea ce privește furnizarea de echipamente critice pentru reactoarele acestor unități”, a explicat el.

Parteneri de peste 50 de ani

Companiile canadiene lucrează în România de mai bine de 50 de ani, încă de la începutul construcției reactoarelor CANDU de la Cernavodă și ulterior la finalizarea și punerea în funcțiune a unității 1 Cernavodă în 1996, precum și la finalizarea și punerea în funcțiune a unității 2 Cernavodă în 2007. Companii canadiene au fost implicate și în susținerea construcției și exploatării Uzinei de Apă Grea de lângă Drobeta-Turnu Severin și a uzinei de fabricare a combustibilului CANDU la FCN Pitești. Aceste uzine au permis României să devină independentă în toate aspectele față de industria canadiană. De asemenea, companiile canadiene au oferit sprijin în operarea și licențierea unităților 1 și 2 ale Cernavodă, de la bun început.

În octombrie 2019, OCNI a condus o misiune comercială alcătuită din 19 furnizori de echipamente nucleare și servicii nucleare pentru România, cu întâlniri și vizite la fața locului pentru a dezvolta parteneriate care să sprijine retehnologizarea unității 1 Cernavodă și eventual finalizarea unităților 3 și 4. Cei 30 de delegați ai misiunii comerciale s-au întâlnit cu furnizori din industria nucleară din Români, membri ai ROMATOM cu care OCNI a reînnoit MOU de colaborare în octombrie 2018.

Colaborare în domenii noi și interesante

Ron Oberth s-a referit la producția de Cobalt 60 la Cernavodă drept „o nouă zonă interesantă de colaborare”. Compania canadiană Nordion (Canada) Inc. a încheiat un memorandum cu Nuclearelectrica în octombrie 2019 pentru a evalua producția comercială potențială de Cobalt 60 la Cernavodă. Cobalt 60 este utilizat pentru sterilizarea dispozitivelor medicale de unică folosință, reducerea agenților patogeni din alimente și tratarea anumitor forme de cancer. Producția de Cobalt va genera un flux suplimentar de venituri pentru Nuclearelectrica și va demonstra că energia nucleară, dincolo de producerea de energie curată pentru atenuarea schimbărilor climatice, poate contribui, de asemenea, în domeniul sănătății prin furnizarea de izotopi nucleari precum Cobalt 60, care pot salva vieți. Doi operatori ai centralelor nucleare CANDU din Canada, Bruce Power și Ontario Power Generation, produc deja Cobalt 60 care poate fi folosit în terapia cancerului. Aceasta reprezintă o altă oportunitate viitoare interesantă pentru industria nucleară românească.

Progrese în inspecția și întreținerea instalațiilor nucleare

Vorbind despre cum a evoluat tehnologia CANDU în ultimele decenii, Ron Oberth a spus că tehnologia CANDU s-a dezvoltat continuu de-a lungul anilor prin îmbunătățirea instrumentelor și a sistemelor de inspecție și întreținere a instalațiilor nucleare. Sistemele de diagnosticare a echipamentelor au permis operatorilor instalațiilor să planifice mai bine întreținerea echipamentelor, astfel încât ciclurile de întrerupere a instalațiilor să poată fi prelungite și să se reducă la minimum oprirea accidentală. Noile tehnologii CANDU, combinate cu expertiza solidă din industria nucleară românească, au permis unităților 2 și 1 Cernavodă să obțină primul și al treilea loc într-un clasament global al factorilor de capacitate care analizează peste 400 de centrale nucleare civile din întreaga lume.

Ron Oberth a menționat, de asemenea, unele dintre companiile canadiene pregătite să intre în colaborare cu parteneri de pe piața românească. Unul dintre ei este Canadian Nuclear Partners SA (CNPSA), companie creată de Ontario Power Generation – OPG pentru a desfășura în România lucrări legate de proiectul de retehnologizare a reactorului 1 de la Cernavodă și pentru a obține certificările și înregistrările nucleare necesare pentru a opera pe piața românească.

Soluțiile testate pot reduce riscurile

Încă din 2018, a devenit limpede atât pentru Nuclearelectrica, cât și pentru Ontario Power Generation (OPG), că programarea retehnologizării reactorului 1 de la Cernavodă, planificată pentru 2027, coincide cu finalizarea proiectului de modernizare a centralei Darlington, deținută de OPG. Disponibilitatea unui pachet complet de planificare și supraveghere a retehnologizării, împreună cu echipele de execuție a proiectului și formare a personalului, alături de experiența recentă în operarea unităților de la Darlington, a fost considerată o oportunitate perfectă pentru ca cele două companii să lucreze împreună. Tendința ca operatorii sau proprietarii de centrale nucleare să lucreze împreună în zona de servicii nucleare nu poate decât să consolideze rezultatul final, iar proiecte atât de provocatoare precum retehnologizarea CANDU reprezintă o modalitate ideală pentru a oferi soluții dovedite care pot reduce riscul de proiect. “Acum, pentru prima dată, un proprietar de reactor CANDU 6 poate alege un furnizor de servicii care a executat deja o retehnologizare la propriile reactoare”, a subliniat Ron Oberth.

Organizația Canadiană pentru Industria Nucleară – OCNI este o organizație non-profit cu peste 230 de membri, companii care furnizează bunuri și servicii pentru industria nucleară din Canada și la nivel global. OCNl își propune să consolideze și să dezvolte întreg lanțul de aprovizionare pentru industria nucleară canadiană, stimulând calitatea inovației și competitivitatea la nivelul costurilor. De asemenea, pentru companiile membre, OCNI oferă susținere pentru a-și extinde activitatea pe piețele nucleare internaționale.

EnergynomicsTalks este un produs editorial lansat de platforma de comunicare Energynomics pentru a încuraja continuarea dialogului profesional în comunitatea energetică din România în perioada stării de urgență și a restricțiilor impuse prin distanțarea socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *