Guvernul a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă şi prin derogare de la unele prevederi legale, intrarea în insolvenţă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, păstrând dreptul Regiei de a-şi conduce activitatea, de a administra şi a dispune de bunurile din proprietatea sa.
Executivul justifică această procedură prin inexistența unei legi speciale care să reglementeze procedura insolvenţei în cazul regiilor autonome.
„To toxic to fail”
Măsurile excepţionale sunt justificate şi prin faptul că Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta-Turnu Severin are nevoie de o protecţie juridică fiind o companie strategică a economiei naţionale, care operează cu instalaţii şi substanţe pentru producerea apei grele şi a produselor conexe, cu înalt grad de periculozitate şi complexitate.
„Incapacitatea de plată în care se află Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin poate conduce la încetarea activităţii, fapt ce poate produce catastrofe ecologice, fiind ştiut faptul că în instalaţiile R.A.A.N. – sucursala ROMAG PROD – se vehiculează 500 tone de hidrogen sulfurat, gaz toxic, letal şi exploziv, ce trebuie ars, în caz de sistare a producţiei de apă grea rezultând o cantitate însemnată de SO2, substanţă ce produce ploi acide cu influenţe negative asupra mediului şi sănătăţii populaţiei din zonă, cu efecte transfrontaliere”, se arată în actul normativ.
RAAN primește cărbune și păcură din rezerva de stat
Prin urmare, în urma intrării în insolvenţă, prin derogare de la prevederile legii în vigoare, RAAN îşi va menţine dreptul de administrare, precum şi dreptul de administrare a bunurilor proprietate publică şi dreptul de a dispune asupra bunurilor aflate în proprietatea sa.
Totodată, RAAN, în calitate de operator economic specializat, va avea obligaţia de menţine stocurile rezervă de stat de apă grea în cantitatea şi cu calitatea convenite în contractele de depozit, administratorul judiciar neputând denunţa aceste contracte.
În acest scop, RAAN va fi împrumutată din rezerva de stat cu cărbune energetic şi păcură.
Conform actului normativ, administratorul special urmeză a fi numit prin ordin al ministrului delegat pentru Energie.