Bugetul Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București are 15% din cheltuieli neacoperite pentru că bugetul pe acest an nu a fost aprobat, arată un comunicat al regiei, preluat de Mediafax. RADET susține că există riscul să rămână fără fonduri pentru pregătirea, întreţinerea şi remedierea avariilor sistemului de alimentare.
“Până în momentul în care au existat alternative de funcţionare a regiei am găsit soluţii. Însă, în acest moment, neaprobarea bugetului rectificat pe 2014 şi a celui pe anul 2015 expun instituţia la riscul neasigurării fondurilor necesare pentru pregătirea, întreţinerea şi remedierea avariilor sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a populaţiei. Şi funcţionarea în condiţii de eficienţă economică a regiei a devenit problematică, existând riscul blocării activității furnizorilor de bunuri şi servicii sau lucrări, dar mai ales a celor de energie termică, energie electrică și apă”, a declarat Valentin Viţalariu, directorul general RADET.
Bugetul RADET București pe anul 2014, cu o valoare a veniturilor și cheltuielilor de 1,293 miliarde de lei, a fost depus la Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) pe 10 ianuarie 2014 și aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (HCGMB) nr. 33 din data de 27 februarie 2014.
Urmare a execuției bugetare, la final de septembrie 2014, Consiliul de Administrație al regiei a avizat un buget rectificat cu o valoare a veniturilor de circa 1,2 miliarde de lei și o valoare a cheltuielilor de aproape 1,43 miliarde de lei. Diferenţa dintre cheltuieli şi venituri a rezultat, în principal, din neaplicarea calendarului de implementare a Memorandumului care are ca obiectiv realizarea serviciului public de alimentare cu energie termică în Municipiului București prin care, datoriile RADET către Electrocentrale București S.A. se stingeau prin confuziune, se arată în comunicat.
Deşi, proiectul cuprinzând bugetul rectificat a fost depus la PMB, în termenul legal, respectiv în data de 11 decembrie 2014, nici până în prezent acesta nu a fost aprobat. Ulterior, RADET Bucureşti a elaborat şi a avizat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015, conform termenelor din legislația în vigoare, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.1/15.01.2015.
Proiectul de buget pe anul 2015 a fost depus la PMB în vederea aprobării în data de 20 ianuarie 2015, conform termenelor prevăzute de legislaţia în vigoare, însă nici acesta nu a fost aprobat, mai spun reprezentanții RADET.
Astfel, precizează aceștia, în conformitate cu prevederile legale, regia a fost nevoită să se încadreze în 90% din cheltuielile aprobate în bugetul pe anul 2014 pe perioada menţionată, în prezent, rezultând o neacoperire a necesarului de cheltuieli de aproximativ 15%.
În prezent, RADET Bucureşti practică tarifele aprobate în anul 2011, în timp ce furnizorii de energie termică, apă, gaze naturale, etc. au majorat anual preţurile, se arată în planul de adminstrare al regiei. Preţul local de furnizare a energiei termice consumatorilor casnici în municipiul Bucureşti este, în continuare, de 137 lei/Gcal fără TVA, pre-aprobat în anul 2011, când preţul energiei termice cumpărate de la Electrocentrale Bucureşti era de 151,42 lei/Gcal.
În anul 2015 preţul energiei termice aprobate prin decizii ANRE pentru Electrocentrale Bucureşti este de 186,07 lei/Gcal pentru consumatorii casnici (o creştere de 22,88 %) şi de 216,70 lei/Gcal pentru consumatorii noncasnici (o creştere de 43,11 %). RADET a cerut, pe 21 martie 2014, la Primăria Municipiului Bucuresti, majorarea preţurilor şi tarifelor practicate, însă solicitarea a fost respinsă.
Începând cu anul 2014, Electrocentrale Bucureşti a instituit popriri în cuantum de 100% pe toate conturile RADET Bucureşti. Conducerea ELCEN a anunțat, pe 22 octombrie, că reduce de la 100% la 50% poprirea pe conturile RADET Bucureşti până la 15 decembrie, dând astfel posibilitatea regiei să facă reparaţii la reţeaua de termoficare.
RADET Bucureşti a solicitat oprirea popririi impuse pe conturile regiei, întrucât banii de care a dispus regia autonomă în ultima lună (octombrie) au asigurat doar plata drepturilor de personal şi a combustibilului auto.
De asemenea, RADET a solicitat şi Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) banii necesari realizării investiţiilor în sistemul de transport şi distribuţie a energie termice, explicând că urgenţa o reprezintă începerea ultimelor 10 lucrări pentru soluţionarea avariilor majore care pun în pericol continuitatea furnizării agentului termic către consumatori în sezonul rece şi care, din cauza complexităţii lor trebuie să fie efectuate de către firme specializate.
Electrocentrale Bucureşti discută cu RADET încheierea unui protocol de eşalonare a datoriilor regiei, pe o perioadă de zece ani, cu condiţia ca până la sfârşitul anului 2015, pe lângă factura curentă, RADET să achite 250 de milioane de lei, suma necesară plăţii furnizorilor de gaze. Datoriile totale ale RADET către ELCEN, la 31 august, erau în valoare de 3,58 miliarde lei.
Directorul general al ELCEN Bucureşti, Marcel Octavian Nicolaescu, a declarat, la începutul lunii, într-o conferinţă de presă, că ELCEN nu încasează valoarea mărfii pe care o vinde RADET, respectiv apă caldă şi căldură. Nicolaescu a menţionat că nu se mai pune problema fuziunii cu RADET.
Bugetul municipiului Bucureşti nu a fost niciodată gândit să acopere integral subvenţia pentru energia termică livrată populaţiei, conform ELCEN. Pentru 2015, Consiliul General al PMB a aprobat cu titlu de „subvenţie”, reprezentând diferenţa de preţ la energia termică livrată populaţiei, doar suma de 570,4 milioane de lei, faţă de 720 de milioane de lei, cât a fost fundamentat de RADET. Până în prezent, din suma de 570 de milioane de lei, PMB a achitat 430 de milioane de lei, rămânând de achitat 140 de milioane de lei.
În opinia oficialilor ELCEN, CGMB trebuie să rectifice în regim de urgenţă bugetul PMB, astfel încât să aloce cu titlu de subvenţie pentru RADET Bucureşti încă cel puţin 200 de milioane de lei, sumă ce trebuie plătită în acest an, în integralitate, către ELCEN.
Sursa
Mediafax