Acasă » Petrol și Gaze » Transport » RADET: Modul în care sunt construite locuințele nu permite contracte individuale

RADET: Modul în care sunt construite locuințele nu permite contracte individuale

16 decembrie 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Modul în care sunt construite locuințele în București nu permite realizarea unor contracte individuale între RADET și locatari, a declarat, marți, directorul general RADET, Valentin Vițalariu.

„Este inițiativa domnului Onțanu (Neculai Onțanu, primarul sectorului 2 București – n.r.), nu a existat din partea noastră o astfel de inițiativă. Pentru ca noi să promovăm o asemenea inițiativă trebuie să avem și posibilitatea tehnică a punerii ei în practică. În momentul de față, așa cum sunt construite locuințele, condominiile în București, nu se poate realiza, deoarece distribuția este pe verticală și nu este pe orizontală. Distribuția pe orizontală înseamnă ca țevile de încălzire să fie pe holurile blocurilor, prin domeniile care sunt vizitabile și la care să avem acces, astfel încât să putem, în cazul în care există un rău-platnic, să-i întrerupem furnizarea, pentru că nu și-a achitat datoriile. În clipa de față acest tip de contract există cu Enel, cu cei care furnizează alte tipuri de servicii”, a precizat Valentin Vițalariu.

El a adăugat că în momentul de față sub 1% dintre asociațiile de proprietari bucureștene nu au apă și căldură, din cauza rău-platnicilor. Primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, a propus, marți, în cadrul unei întâlniri cu primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, ca RADET să realizeze contracte individuale cu fiecare locatar.

„Am ridicat o problemă foarte importantă, și anume aceea că sunt oameni care, deși au bani, nu își plătesc datoriile către asociație și atunci sunt blocuri care sunt debranșate de la căldură, ceea ce este anormal. Am cerut ca RADET să înceapă un program urgent, ca să realizeze contracte individuale cu fiecare locatar în parte. (…) Nu este normal ca aceia care plătesc să fie debranșați de la căldură”, a declarat Neculai Onțanu, pentru AGERPRES.

El și-a exprimat convingerea că primarul general va începe o discuție cu RADET în vederea demarării unui program pentru realizarea de contracte individuale, cu fiecare consumator. Potrivit primarului sectorului 2, în cazul în care există persoane care se confruntă cu dificultăți financiare, administrația locală poate interveni, sprijinind aceste cazuri sociale în baza Legii 416.

„Primarul general s-a interesat la RADET, era o idee să înceapă (acest proiect — n.r.) acum câțiva ani de zile, nu a început, a fost blocat la timpul respectiv. Cu siguranță că — fiind o problemă reală a bucureștenilor — este un proiect absolut obligatoriu, care trebuie început cât mai urgent”, a spus Onțanu.

Sursa

Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *