Perspectiva generală a investitorilor străini de anvergură, vizavi de investițiile în sistemul energetic din România, este una pozitivă, aceștia ignorând, chiar faptul că România se află la graniță cu o zonă de conflict, a afirmat Radu Mustață, Sales Director, Marsh & McLennan Companies, at the Energy Strategy Summit 2022, an event organised by Energynomics.
”Compania noastră a deschis o divizie nouă de servicii la începutul anului trecut. Noi, la nivel global, suntem mai bine cunoscuți pentru servicii de consultanță în asigurări și risc, dar am intrat într-o zonă nouă – consultanță în fuziuni și achiziții (M&A) și am început vânzarea de proiecte de energie către comunitatea internațională de investitori. Pe tot parcursul anului trecut am discutat cu peste 100 de investitori internaționali din absolut orice loc de pe glob, cu investitori strategici, instituționali, fonduri financiare de investiții, de private equity, despre proiecte din România. Perspectiva generală a investitorilor, vizavi de investițiile în sistemul energetic din România, este una pozitivă. În general, piața internațională se uită cu ochii deschiși și optimism la contextul românesc – aproape că putem spune că fac abstracție de contextul regional. Este ceva straniu că un investitor instituțional aproape scoate din discuție contextul ucrainean și vorbește stric de oportunitatea investiției în România – care a ajuns o piață în care se dorește să se investească foarte mult”, a spus el.
El a mai adăugat că un raport al Oliver Wyman ce urmărește obiectivele asumate de mediul de business din Acordul de la Paris a relevat faptul că în contextul tranziției energetice, 56% din companiile intervievate la nivel european au reușit să depășească țintele propuse. Există și o pondere de 20% din companii care nu-și vor îndeplini niciodată planurile conform propunerii Green Deal, existând o reticență vizavi de tranziție, nu doar în rândul companiilor mari.
Dezvoltatorii preferă, deocamdată, piața spot, în detrimentul PPA-urilor, întrucât pe segmentul spot câștigurile de moment sunt mult mai mari, deși marcate, oarecum, de un oportunism de conjunctură.
”Un investitor mare, instituțional, se uită la un PPA cu parametri de 10-15 ani de garanție a prețului, dar, dacă luăm în perspectivă contextul de piață, vedem un preț spot mult mai oportun, care duce la adoptarea cu greu a PPA-urilor. În plus, se anunță Contractul pentru Diferență (CfD). În 2018-19, noi, Marsh România, împreună cu colegii noștri de la Nera Economic Consulting și cu sprijinul partenerilor de la CMS Cameron McKenna am făcut design-ul schemei CfD. Din acel moment am estimat o creștere a prețurilor energiei până în anul 2030 – și am prevăzut că va crește exponențial – asta înseamnă un context investițional foarte bun. Prețurile la energie aveau să crească și în absența conflictului din Ucraina. Dar CfD-ul întotdeauna va concura cu PPA-ul…Din studiul colegilor mei de la Oliver Wyman am reținut un aspect care pur și simplu m-a șocat: gap-ul dintre disponibilitățile bănești ale pieței financiare – bănci, fonduri de investiții, fonduri de pensii, asset managers și companii de asigurări – este de 4 trilioane de dolari – între ceea ce pot finanța și ceea ce se depune spre finanțare. Toată piața financiară europeană lucrează la proiecte, dar are 4 trilioane de dolari în plus de cheltuit”, a afirmat el.
Energy Strategy Summit 2022 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul partenerilor săi: ABB, BCR, CE Oltenia, Chimcomplex, Eaton, Electrica Furnizare, Electroalfa, EnergoBit, Enevo Group, European Energy, Eximbank, EY, Franklin Templeton, Horváth, ING, Hidroelectrica, Marsh, MET Energy România, Nuclearelectrica, BCR Pensii, Photomate, Powertis, Renomia Gallagher, Schneider Electric, Transelectrica, Volt, wpd.