Acasă » Petrol și Gaze » Rafinăria Petromidia a revenit la capacitate optimă de operare

Rafinăria Petromidia a revenit la capacitate optimă de operare

7 februarie 2023
Explorare și producție
energynomics

Rafinăria Petromidia Năvodari a revenit la capacitate optimă de operare, în urma finalizării cu succes a operațiunilor tehnologice programate derulate de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol).

„Realizarea lucrărilor ne permite să asigurăm un grad optim de utilizare a capacității de rafinare pentru tot restul anului, în susținerea obiectivelor de producție planificate. Astfel, ne înscriem în strategia generală, care vizează creșterea eficienței și a performanțelor operaționale, cu respectarea tuturor normelor de siguranță în operare”, a declarat Felix Crudu–Tesloveanu, Director General Rompetrol Rafinare.

Printre principalele operațiuni realizate se numără decocsarea echipamentelor utilizate la procesarea avansată a reziduurilor de distilare a țițeiului, respectiv schimbarea și regenerarea catalizatorilor folosiți în producția de benzine.

Aceste măsuri proactive luate de specialiștii rafinăriei din Năvodari au menirea să sporească eficiența energetică a instalațiilor aflate în fluxul operațional, cât și diminuarea constantă a emisiilor de dioxid de carbon.

După finalizarea lucrărilor propriu-zise, care au durat circa șapte zile, instalațiile au revenit la un flux optim de procesare a țițeiului și semifabricatelor. Astfel, supusul mediu de materie primă este, în prezent, de aproximativ 15.000 de tone pe zi.

Lucrările au fost coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International (Rompetrol) și au fost executate cu sprijinul mai multor companii subcontractate din România, specializate pe lucrări în industria de profil.

Livrările de carburanți și alte produse petroliere nu au fost afectate, Rompetrol Rafinare folosind un grafic de producție bazat pe acumularea de componenți, astfel încât activitatea de rafinare să nu fie sistată complet.

Petromidia Năvodari este cea mai mare și una dintre cele mai moderne rafinării din regiunea Mării Negre și asigură aproximativ 40% din capacitatea națională de rafinare. Produsele obținute sunt livrate în special pe piața domestică, astfel fiind asigurat necesarul de carburanți din segmentul de distribuție al Grupului, cât și către parteneri.

Rafinăria din Năvodari beneficiază de livrări constante de materie primă, cu precădere din Kazahstan, cu sprijinul companiei naționale de petrol și gaze – KazMunayGas. În acest fel, este asigurată o stabilitate în operarea rafinăriei.

În afara unității de producție din Năvodari, Rompetrol Rafinare operează rafinăria Vega Ploiești, unic producător național de bitum și hexan și singura Divizie de Petrochimie din țară aflată pe platforma Petromidia.

Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *