Acasă » Electricitate » Rapoartele de sustenabilitate ale Grupului CEZ în România au obținut certificarea internațională GRI

Rapoartele de sustenabilitate ale Grupului CEZ în România au obținut certificarea internațională GRI

16 octombrie 2019
Electricitate
energynomics

Aflat la al doilea ciclu de raportare a indicatorilor de sustenabilitate, Grupul CEZ în România a finalizat și certificat două noi rapoarte de sustenabilitate dedicate activității Distribuție Oltenia și a celorlalte companii din cadrul Grupului.

„Certificarea GRI reprezintă o confirmare în plus a faptului că dezvoltarea sustenabilă rămâne o trăsătură definitorie a business-ului nostru. În România, de 14 ani, ne continuăm misiunea de a acționa responsabil. Căutăm, în mod constant, noi modalități de dezvoltare a dialogului cu partenerii și clienții noștri, cu care păstrăm o comunicare transparentă. Totodată, rămânem preocupați de îmbunătățirea modului în care asigurăm producția, furnizarea și distribuția energiei electrice, activitate strâns legată de impactul nostru social, economic și de mediu”, a declarat Ondrej Safar – CEO, CEZ România.

Raportarea non-financiară a Grupului CEZ în România, aferentă perioadei 2017 – 2018, a fost efectuată după o consultare a stakeholderilor interni și externi asupra temelor care au avut impact în activitatea lor, precum și după un amplu proces intern de colectare și analiză a datelor. Această a fost declarată în conformitate cu așteptările grupurilor interesate, prin respectarea principiilor de analiză a materialității aspectelor raportate (GRI Materiality Disclosure).

În perioada 2017 – 2018, Grupul CEZ în România a asigurat energie electrică pentru mai mult de 3,5 milioane de consumatori din șapte județe din sudul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *