Acasă » Electricitate » Raport al Corpului de Control: Foștii șefi ai Transelectrica au favorizat firma Smart SA

Raport al Corpului de Control: Foștii șefi ai Transelectrica au favorizat firma Smart SA

20 august 2020
Electricitate
energynomics

Un document al Corpului de Control al lui Ludovic Orban, ajuns pe 4 august pe masa premierului, arată cum șefii Transelectrica au favorizat firma Smart SA într-o operațiune care a durat ani și a scos zeci de milioane de euro din bugetul de stat, conform Libertatea.

Raportul Corpului de Control al premierului arată cum o serie de lucrări de retehnologizare de la Transelectrica nu s-au realizat nici măcar la 5 ani de la semnarea contractului, iar costul acestora a crescut considerabil. Documentul arată că începând cu anul 2017, membrii Consiliului de Supraveghere al companiei au fost numiți temporar, cu mandate de câte două sau patru luni. Aceste numiri temporare s-au reflectat și asupra directoratului Transelectrica, “având ca efect conducerea companiei fără existența unui plan de management asumat drept componentă a planului de administrare”.

Din analiza a trei contracte “s-a constatat faptul că deciziile membrilor Directoratului CNTEE Transelectrica SA privind derularea și încetarea contractelor de modernizare a celor 3 stații, precum și incapacitatea operatorului SMART SA de a finaliza contractele asumate în urma procedurilor de achiziție la care a participat, au condus la situația ca, după 5 ani, procesul de modernizare a stațiilor Dumbrava, Râureni și Arefu să nu fie finalizat, în contextul importanței celor 3 stații în cadrul Sistemului Energetic Național”, arată sinteza raportului Corpului de control al premierului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *