Acasă » Interes general » Industrie » Răzvan Popescu: Centrala de la Iernut este în grafic, va fi gata în această iarnă

Răzvan Popescu: Centrala de la Iernut este în grafic, va fi gata în această iarnă

21 mai 2024
Companii
energynomics

Lucrările din cadrul centralei de la Iernut sunt în grafic, iar centrala va fi pusă în producție la finalul acestui an, conform estimărilor, în condițiile în care vechea centrală va ieşi din producție spre finalul verii, a declarat directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu.

„Centrala de la Iernut este în grafic. Suntem pe un drum critic. Sperăm ca centrala veche să fie scoasă din producție spre finalul verii, ne gândim undeva la finalul lunii august, începutul lunii septembrie – şi dorim începerea testelor de producție pentru centrala cea nouă. În continuare avem target de a o opune în producție la finalul anului acesta, undeva în luna decembrie. Încercăm chiar în prima parte a lunii decembrie să o punem în producție”, a spus Răzvan Popescu, citat de Agerpres.

Totodată, şeful Romgaz a menționat că proiectul Neptun Deep avansează conform planului.

„Suntem în grafic cu toate lucrările din acest perimetru. Suntem acum în acea perioadă în care luăm toate avizele necesare în vederea ridicării platformei, iar platforma şi tot ce înseamnă auxiliare se construiesc acum on-shore în cadrul şantierului naval şi urmează a fi aduse în Portul Constanța”, a mai spus Răzvan Popescu.

El a menționat că Romgaz a avut un prim trimestru bun din punct de vedere al producției, înregistrând o creştere cu 4,5% a producției de hidrocarburi față de primul trimestru al anului trecut.

„Acest lucru a fost posibil datorită intervențiilor pe care le-am avut la sonde, punerea în producție a noi capacități, a sondei noi şi finalizarea forării unei sonde în Caragele, pe care o vom pune în producție în viitorul apropiat. Acolo mai este o sondă de explorare de mare adâncime în foraj, cu target la 5.200 metri – şi aceasta este în acest moment un foraj, plus încă alte şase sonde care au fost atribuite şi urmează a fi pus în producție până la finalul anului 2025”, a spus Popescu.

El a explicat că rezultatele financiare bune s-au datorat şi faptului că 2024 este primul an în care nu se mai aplică taxa de solidaritate, „după ce s-a aplicat în ultimii ani şi a fost de o valoare considerabilă pentru companie”.

Grupul Romgaz a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un profit net consolidat de 1,24 miliarde lei, mai mare cu 28% față de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti.

Romgaz a raportat o cifră de afaceri de 2,27 miliarde lei, în scădere cu 21,86% comparativ cu acelaşi interval din 2023, ca urmare a diminuării volumelor de gaze livrate de 6,68%, scăderii producției de energie electrică cu 18,33% şi a reducerii veniturilor din servicii de înmagazinare cu 9,1%.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *