La începutul lunii octombrie, pe platforma electronică a BRM, în Ringul gazelor naturale, s-au tranzacţionat cantităţi semnificative de gaze naturale, ceea ce denotă interesul în creştere al participanţilor la piaţă pentru comercializarea gazelor naturale în regim bursier, conform unui comunicat.
Astfel, în data de 04.10.2016 a fost tranzacţionată o cantitate totală de 3,2 TWh, iar în ziua următoare, cantitatea tranzacţionată s-a cifrat la 1,8 TWh, spun oficialii BRM.
În primele 9 luni ale acestui an, în Ringul Gazelor Naturale la BRM au avut loc 248 proceduri,concretizate în tranzacţionarea unui volum de 4,15 TWh.
Numărul participanţilor înregistraţi că membrii afiliaţi şi activi pe piaţă centralizată de gaze naturale a BRM a ajuns la 256 (producători, furnizori, traderi şi consumatori non-casnici).
Ringul Gazelor naturale a fost lansat la BRM în 2008, iar primele tranzacţii cu gaze după ce BRM a devenit piaţă centralizată a gazelor naturale au avut loc în octombrie 2013. De atunci şi până la sfârşitul anului 2015, volumul de gaze tranzacţionat în ringul specializat al BRM a fost de 6,7 TWh.
La această dată, volumul total de gaze naturale tranzacţionate în Ringul gazelor naturale la BRM este de 15,85 TWh.
Printre operatorii care au achiziţionat gaze naturale în ringul BRM şi au obţinut economii importante la preţ se numără Primăria Hunedoara cu o economie de peste 600.000 lei, urmată de Primăria Zalău cu o economie de 590.000 lei. Spitalul Judeţean Focşani a înregistrat o economie de aproape 240.000 lei fiind urmat de Spitalul Dr. Ion Cantacuzino cu o economie de 230.000 lei. Comisiile Judeţene s-au numărat printre clienţii care au achiziţionat gaze naturale în ringul BRM, evidenţiindu-se în acest sens Consiliul Judeţean Călăraşi care a înregistrat o economie de aproape 300.000 lei. Alţi clienţi care au tranzacţionat gaze naturale în sistem bursier au fost unităţile ISU şi unităţi militare din diverse zone ale ţării. Astfel, ISU Bucureşti a înregistrat economii cifrate la 210.000 lei, în timp ce economia obţinută de ISU Bacău a fost de 110.000 lei. Dintre unităţile militare s-au remarcat cele din Regiunea Transilvania Nord-Vest cu o valoare economisită cifrată la peste 1 milion lei, urmată de Regiunea Muntenia Sud cu o economie de aproape 850.000 lei, se mai arată în comunicat.
E X T R A O R D I N A R ! si care este contributia BRM aici ? ca au venit unii si au vandut, altii au cumparat … Dece nu va laudati sa anuntati noul management ? -presedintele reales (ca la ultimul congres) in unanimitate -noul director executiv -noua conducere CA si AGA care nu doreste sa plateasca angajatii, fortandui sa plece „voluntar” … Despre multele procese din Romania ale BRM, dupa ce BRM a facut „burta mare” la zecile de avocati carora le dati bani grei din profitul BRM (si numai sunt bani pentru salarii si dividente) ? Procese care au sifonat imaginea BRM pentru totdeauna datorita si exclusiv managemetului de cea mai trista si proasta calitate pe care a avut-o de la infiintarea Bursa Romana de Marfuri, servicii aduse de catre presedintele director general ( realesul Gabriel Purice), cel mai lisit de viziunea a ceea ce se numeste „strategie de afaceri”, un incompetent manat de la spare de gasca de actionar in frunte cu Laurentiu Huica (poate petrec si organele abilitate ale statului cateva zile in control la spalatoria de bani numita Hotel Zada – simpozioane, conferinte si altele cu facturi umflate pentru cei din zona farmaceutica). Ori probabil va fi o noua schimbare a viziunii si misiunii BRM prin numirea noului director executiv, „unicul” Sorin Zaharcu, fost director executiv al ADI – ITI Delta Dunării – printre altele, omul care stie sa jongleze cu banii altora in folosul comunitatii (dar si propriu). La tot mai multi TWh pentru a avea bani pentru facturile restante la hoardele de avocati ! … eventual mai fortati 2-3 angajati sa plece pentru a reaziza ceva economii si pentru a aduce mai multi bani in buzunarele actionarilor ! ! ! Profesionistii, stiu de ce …