Bogdan Tudorache
Autoritatea pentru Concurenţă consideră că majorarea nivelului redevenței petroliere va intensifica presiunea concurențială pe piață, în condiţiile în care nu se creează bariere în calea importurilor de carburanți auto în România, susține instituția.
În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei solicită adoptarea de urgenţă a unui act normativ care să reglementeze situația juridică a terenurilor puse la dispoziția unor operatori economici în contextul privatizării și pentru care nu s-au obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate, cum este şi cazul OMV Petrom. Ca urmare, aceștia au utilizat terenurile fără ca statul să primească în schimb acţiuni sau contravaloarea folosinței sau chirie.
Prin acest act normativ, operatorii economici în cauză vor fi obligaţi să întocmească documentaţia necesară pentru obţinerea certificatului de proprietate, în termen de maximum un 1 an de la intrarea în vigoare a legii, valoarea terenurilor urmând a fi înregistrată ca aport în natură al statului la capitalul acelor companii. Deasemenea, companiile vor fi obligate la plata către autoritățile publice a contravalorii folosinței terenurilor pentru perioada de la intrarea în vigoarea a legii și până la majorarea capitalului social cu contravaloarea respectivă, cât și pentru trecut (perioada de la privatizare până la intrarea în vigoare a legii), un proiect de lege în acest sens aflându-se în analiza ministerului de resort.
”Consiliul Concurenţei susţine, în continuare, că nivelul de concurenţă ar putea creşte prin îmbunătăţirea procesului de autorizare a construcţiei de staţii de distribuţie şi intrarea pe piaţa carburanților a lanțurilor de hiper/supermarketuri.
De asemenea, Autoritatea pentru Concurenţă recomandă autorităţilor competente (CNAIR, ANAP) analizarea posibilităţii modificării legislației astfel încât să se evite situaţiile în care o companie care operează o staţie pe un tronson de autostradă să construiască o altă staţie situată înainte sau după staţia iniţială. În acest fel, va fi stimulată concurenţa la nivel local, iar consumatorul va putea alege oferta cea mai avantajoasă”.
În acelaşi timp, Autoritatea pentru Concurenţă încurajează companiile să o informeze cu privire la eventualele bariere la intrarea pe piaţă cu care se confruntă, pentru ca acestea să poată fi supuse analizei și, dacă este cazul, să poată fi identificate eventuale soluţii de facilitare a intrării pe piaţa comercializării cu amănuntul de carburanţi.