Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a anunțat că intenționează ca până la 1 septembrie să supună dezbaterii publice Legea Minelor, cea a Apelor Minerale și legea privind redevențele. „Prin Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții pe care îl vom lansa începând cu anul viitor încercăm să investim în companii cu capital românesc.
Pe de o parte, în cele care pleacă de la greenfield, de la firul ierbii, pe de altă parte în investițiile brownfield, și aici ministerul nostru are un program special de inventariere a siturilor din zona minieră. De asemenea, în săptămânile imediat următoare, noi avem intenția ca undeva până la 1 septembrie, să venim cu legea minelor, o lege care va reglementa foarte multe chestiuni în domeniul mineritului, și, totodată, tot până la 1 septembrie vom veni și cu Legea apelor minerale”, a explicat ministrul Fifor, conform Agerpres.
Întrebat dacă legea minelor ar putea însemna un nou început pentru Roșia Montană, ministrul a precizat faptul că se așteaptă finalizarea litigiului.
„Așteptăm să vedem cum se finalizează acest litigiu și vom discuta. Cât privește legea minelor, da, este o parte dedicată ideii redeschiderii unor exploatări miniere, dar o să îmi permit să vă rog să ne lăsați să ieșim cu draftul în consultare publică în dezbatere și atunci o să discutăm punctual pe fiecare capitol al legii minelor”, a adăugat Fifor.
El a reamintit că în ședința Executivului de joi a fost discutat programul geologic național. „Toate acestea se întrepătrund pentru ca ministerul economiei să aibă un pachet legislativ în septembrie, la debutul sesiunii parlamentare, pachet asumat prin programul de guvernare. Subliniez, dacă mai e nevoie, faptul că ne dorim în guvernarea noastră încurajarea și dezvoltarea companiilor cu capital românesc”, a mai spus Fifor.
De asemenea, ministrul a explicat că în lucru se află și legea redevențelor. „Sperăm ca, tot până la 1 septembrie, să putem veni în consultare publică și cu această lege. E o discuție tehnică în momentul de față. Încercăm să nu mărim redevențele. Discutăm, de fapt, de un pachet fiscal, pentru că prin programul de guvernare așa s-a formulat, dacă vreți o inventariere a tuturor redevențelor în momentul de față. Este o chestiune foarte, foarte tehnică”, a punctat demnitarul.
Mihai Fifor s-a aflat duminică la Abrud, unde au avut loc manifestări prilejuite de împlinirea a 40 de ani de activitate a unicului producător de cupru din România, Cupru Min, societate aflată în portofoliul Ministerului Economiei.