###author###
Guvernul a adoptat miercuri scutiri cu 40-85% pentru marile companii de la plata energiei regenerabile. În mod normal, aceste costuri se pot răsfrânge asupra celorlalţi consumatori, însă doar dacă guvernul va decide redistribuirea certificatelor verzi. Redistribuirea către ceilalţi consumatori nu este însă obligatorie.
„În conformitate cu Ghidul adoptat de Comisia Europeană privind sprijinul public pentru proiecte din domeniul protecției mediului și energiei, redistribuirea cotei de certificate verzi trebuie aplicată doar de ţările care nu şi-au îndeplinit ţintele pentru energia verde”, spun membrii Asociației Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC).
În contextul în care CE a stabilit ca ţintă comună reindustrializarea Europei, cu scopul menţinerii locurilor de muncă şi evitării delocalizării, iar în România, industria este responsabilă direct şi indirect de circa 1,5 milioane de locuri de muncă, ABIEC salută decizia Guvernului României de implementare a măsurilor de reducere a impactului schemei de sprijin pentru energia regenerabilă şi susţine cu tărie că această măsură nu trebuie să afecteze restul consumatorilor din România.
Menţinerea companiilor industriale în România creează premisele păstrării locurilor de muncă în ţară.
“Adoptarea unui set de măsuri comune cu cele din cadrul Uniunii Europene are rolul de a permite companiilor industriale să aibă un tratament similar cu cel al competitorilor din UE, fără a afecta restul consumatorilor din România”, a declarat Marian Năstase, Preşedintele ABIEC.
“Această măsură, luată în conformitate cu prevederile Comisiei Europene, nu este o subvenţie acordată industriei din ţara noastră, ci este, în realitate, o diminuare a subvenţiei primite de producătorii de energie regenerabilă. Conform principiilor europene, consumatorilor industriali li se permite să îşi menţină, astfel, activitatea, evitându-se delocalizarea şi eliminându-se supracompensarea energiei verzi”.
Hotărârea de Guvern (HG) privind reducere a impactului schemei de sprijin pentru energia regenerabilă vine să transpună Ghidul adoptat de Comisia Europeană privind sprijinul public pentru proiecte din domeniul protecției mediului și energiei, pentru perioada 2014 – 2020. Acesta oferă criterii cu privire la modalitatea prin care Statele Membre au dreptul de a excepta companiile energo-intensive de la plata taxelor cu energia verde.
Astfel, conform Ghidului adoptat de CE, ţările care şi-au îndeplinit sau sunt aproape de a-şi îndeplini ţinta de energie regenerabilă în total producţie de energie, printre care se află şi România, nu vor trebui să redistribuie certificatele verzi de care va fi scutită industria. Ghidul precizează că doar ţările care nu și-au îndeplinit aceste ţinte vor fi nevoite să facă redistribuirea către alţi consumatori.
Noua HG stabileşte criteriile de calificare pentru exceptarea de la plata certificatelor verzi. Ea permite companiilor care înregistrează costuri cu energia reprezentând cel puțin 5% din valoarea adăugată brută să beneficieze de această exceptare. De asemenea, sunt stabilite criteriile de eficienţă energetică pe care marii consumatori trebuie să le îndeplinească pentru a se califica.
Comisia Europeană a decis să emită Ghidul privind sprijinul public pentru proiecte din domeniul protecției mediului și energiei 2014-2020 pentru a evita delocalizarea industriei şi pentru a menţine locurile de muncă în cadrul UE. Ţinta stabilită pentru 2020 este creşterea ponderii industriei în Produsul Intern Brut al UE la 20% (faţă de o medie de 15% în momentul de faţă).
Comisia Europeană a cerut statelor membre să recunoască importanţa majoră a industriei în crearea de locuri de muncă şi de creştere economică. Acest mesaj a fost transmis de CE în comunicarea “Pentru Renaşterea Industriei Europene”, în luna ianuarie a acestui an. CE arăta că industria acoperă circa 80% din exporturile UE, fiecarea al patrulea loc de muncă fiind în acest sector. Pe lângă acestea, fiecare nou loc de muncă în industria prelucrătoare creează încă două în alte sectoare.
În România, industria este responsabilă direct pentru aproximativ 750.000 de locuri de muncă, iar indirect de circa 1,5 milioane de lucuri de muncă, în conformitate cu datele oficiale.
Aşadar, HG privind privind reducere a impactului schemei de sprijin pentru energia regenerabilă nu trebuie să afecteze restul consumatorilor, având în vedere că la nivel european nu se recomandă redistribuirea certificatelor verzi de care este scutită industria pentru ţări în care energia verde a avut o dezvoltare egală sau peste cerinţele CE. În plus, prin menţinerea companiilor industriale în România, se creează premisele păstrării locurilor de muncă în ţară.