Guvernul va obliga societăţile să îşi reevalueze terenurile pe care le-au cumpărat de la stat, astfel încât acestea să îşi majoreze corespunzător capitalul social şi să emită în favoarea statului noi acţiuni, cu plata dividendelor, dacă nu au majorat capitalul până acum sau l-au calculat incorect.
Conform legii, dacă proprietarii unei companii cumpărate de la stat primesc, după privatizare, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, capitalul social trebuie majorat de drept cu valoarea terenurilor, care vor fi considerate aport în natură al statului şi în schimbul cărora vor fi emise acţiuni suplimentare, care revin instituţiei publice implicate. Prin majorarea capitalului social şi emiterea de noi acţiuni, statul beneficiază de potenţiale dividende, bani care sunt vărsaţi la buget, conform Mediafax.
Prin această operaţiune de reevaluare a terenurilor, Guvernul anticipează deja că va încasa venituri suplimentare la bugetul de stat, din dividende şi din valorificarea acţiunilor emise.
Deoarece obligaţia de includere în capitalul social a valorii terenului calculată „corect”, cu ajutorul unui evaluator, va fi introdusă, ca o condiţie care trebuie îndeplinită înaintea de confirmarea planului de reorganizare, şi pentru firmele aflate în reorganizare sau faliment, Guvernul anticipează încasări în plus şi din recuperarea creanţelor înscrise la masa credală, reprezentând contravaloarea terenurilor.
Companiile întârzie clarificarea actelor terenurilor
Argumentul Executivului este că, în această perioadă, din analizele efectuate, a rezultat faptul că, în lipsa unor reglementări clare, societăţile comerciale tergiversează acţiunea de depunere a documentaţiei pentru obţinerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului sau stabilesc în mod incorect valoarea cu care trebuie majorat capitalul social, motivând neclarităţi ale legislaţiei în vigoare.
Guvernul admite existenţa unor neclarităţi în legislaţie şi consideră că este necesară modificarea normelor în domeniu, în sensul explicitării metodologiei de stabilire a valorii corecte a terenurilor deţinute de societăţile comerciale, precum şi reglementarea unor situaţii speciale, create de societăţile comerciale privatizate care au obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, dar nu au înregistrat majorarea capitalului social sau au înregistrat fie cu întârziere, fie la o valoare incorectă.
Legislaţia în vigoare stabileşte că valoarea cu care este majorat capitalul social este cea preluată din anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizată cu un „coeficient de reevaluare”. Pentru stabilirea acestui coeficient, unele societăţi au folosit rata inflaţiei, altele au solicitat opinii ale unor evaluatori. Guvernul consideră însă că este nevoie ca această „aplicare arbitrară” a prevederilor legale în ceea ce priveşte determinarea valorii terenurilor, care era de regulă mai mică, să fie eliminată şi că se impune să fie luată în considerare „valoarea justă”, respectiv cea care este determinată pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de către profesionişti calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut naţional şi internaţional, societăţile comerciale fiind cele obligate să acopere cheltuielile de evaluare.
Guvernul consideră în acelaşi timp că, şi în cazul în care aceste aporturi sunt înregistrate cu întârziere, „valoarea reală” a terenurilor se impune să fie stabilită prin expertiză, respectiv prin raport de evaluare întocmit de o persoană autorizată.