Wolf Theiss a lansat a cincea ediție a „Ghidului pentru generarea de energie electrică din surse regenerabile din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est”, publicația sa emblematică în care sunt reunite informații esențiale despre cadrul legislativ și reglementările aplicabile acestui sector. Evenimentul a fost un bun prilej pentru analiza situației prezente din România, unde schimbările recente, de legislație, de reglementare și de atitudine din partea autorităților au afectat drastic perspectivele sectorului.
Complet diferit față de 2010
Bryan Jardine, partenerul Wolf Theiss care conduce grupul de lucru pentru energie regenerabilă al firmei a subliniat faptul că ediția din acest an a Ghidului aduce în dreptul României informații cu totul diferite față de cele din 2010. Contextul legislativ și de reglementare a atras un număr considerabil de companii, ceea ce a făcut ca în 2012, în jur de 40% din totalul investițiilor străine atrase de România să provină din acest sector.
Acum, modificările recente de legislație și reglementare a sectorului de producție a electricității din resurse regenerabile sunt tot atâtea lovituri aplicate acestuia:
- suspendarea acordării unui număr de certificate verzi
- implementarea anuală a analizei de supracompensare
- interdicția privind tranzacționarea certificatelor în afara pieței centralizate
- cota mobilă de producție a energie verzi (stabilită anual, pentru intervalul următor)
- reducerea termenului de valabilitate a certificatelor verzi, de la 16 la 12 luni
E adevărat că răsturnarea de situație din România nu este singulară. În Bulgaria a apărut o nouă taxă de conectare la rețeaua națională, în vreme ce Polonia încă nu a decis cum va arăta schema suport în perioada imediat următoare.
Fruntași cu 6 ani mai devreme
Valeriu Binig, Director, Financial Advisory la Deloitte România, a subliniat faptul că incertitudinea din ultimul an a contribuit, în mod paradoxal, la dezvoltarea accelerată a sectorului românesc de regenerabile. Rezultatul este că România este printre statele europene cele mai avansate în atingerea țintei comune de pondere a energiei verzi în totalul producției naționale de resurse energetice primare (20%). În opinia expertului citat, această poziție fruntașă nu este garantată; mai mult, schimbarea de atitudine a autorităților ar putea inversa această tendință, cu riscul ca în 2020, România să fie mai departe de cota de 20% decât în prezent.
O întrebare – cea mai importantă – rămâne totuși fără răspuns clar: mai merită să investești în industria regenerabilă din România? Valeriu Binig consideră că e nevoie de mult curaj, putere financiară și de o perspectivă pe termen lung pentru a porni sau a susține un proiect în sectorul regenerabil. „Economia României va reveni în cele din urmă la o re-industrializare și odată cu aceasta, cererea de electricitate va fi mai mare. Rolul energiei din resurse regenerabile și prețul ei vor crește și atunci vor fi mai bine plasați cei care investesc acum”.
Opțiunile investitorilor sunt foarte limitate. Să se retragă din piață, prin vânzare de active, în condițiile în care cumpărătorii sunt mai degrabă puțin numeroși. Cei mai mulți vor încerca să aștepte vremuri mai bune, asumându-și perioade mai lungi de recuperare a investiției, alături de băncile dispuse să renegocieze termenele.
În opinia lui Ciprian Glodeanu, partener la Wolf Theiss România, cu toate perspectivele neclare, există încă un număr de investitori dispuși să parieze pe viitorul industriei regenerabile locale. Aceștia se concentrează pe potențialul neexploatat, în condiţiile în care oportunităţile sunt din ce în ce mai limitate pe pieţele europene mature ale Uniunii Europene.
a
Wolf Theiss – “Ghidul pentru generarea de energie electrică din surse regenerabile din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est”
De la publicarea primei sale ediţii, în 2009, „Ghidul pentru generarea energiei electrice din surse regenerabile” a adus o contribuţie importantă la consolidarea poziţiei Wolf Theiss ca expert în sectorul energiei regenerabile, având în vedere evoluţia fulminantă a acestui sector în Europă Centrala, de Est şi de Sud-Est.
Prima parte a Ghidului prezintă un rezumat al actualului cadru de reglementare aplicabil în fiecare din cele 15 jurisdicţii. Al doilea capitol al Ghidului conţine o sinteză a principalelor forţe care conduc la dezvoltarea energiei electrice din surse regenerabile din regiunea noastră. Cadrul de reglementare aplicabil fiecărei jurisdicţii este descris în detaliu în capitolele de ţară, care urmăresc o structură uniformă pentru facilitarea comparaţiilor.