În continuarea unui document de poziție transmis anterior de Asociația ESCOROM și ca urmare a unor reacții apărute în spațiul public, inclusiv prin comentarii pe site-ul energynomics.ro, dar, mai ales, și în completarea documentului de poziție emis de RWEA cu privire la proiectul de Strategie Energetică a României (SER), reprezentanții ESCOROM au revenit cu o serie de precizări.

La fel ca RWEA, ESCOROM este de părere că actualul proiect de strategie și direcțiile de investiții preconizate nu sunt cele mai potrivite și nu asigură competitivitatea pe termen lung a sectorului energetic din România, a economiei românești și a consumatorului român de energie, fie ea electrică sau termică, în condiții de siguranță și cu impact minim asupra mediului (emisii GES minime). ESCOROM subliniază că punctul central al politicii energetice a UE este reducerea emisiilor de CO2, perspectivă din care PEF (Primary Energy Factor) este principalul indicator de urmărit, până la orizontul anului 2030 și ulterior acestuia, pentru scăderea consumului de energie primară necesară în vederea acoperirii consumului final de energie. “În prezent, nivelurile stabilite sunt de 1.483 Mtoe energie primară, la 1.086 Mtoe energie finală consumată”, precizează ESCOROM.

Strategia energetică actuală nu prevede astfel de indicatori și ținte de urmărit până în 2030-2040 sau, cel puțin, acestea nu au fost explicate astfel încât să justifice investițiile și/sau alte măsuri propuse, inclusiv în sectorul de încălzire, pentru a contribui la atingerea acestor indicatori. Finalmente, PEF reprezintă măsura creșterii eficienței energetice a sectorului energie (de aceea a fost inclusă în Directiva 27 de Eficiență Energetică sintagma “energy efficiency first”).

În opinia ESCOROM, dintre diverse obiective avansate la nivel național și european (între care: securitate, eficiență, decarbonare, interconectivitate etc), obiectivul central este dat de ținta de 40% reducere a nivelului gazelor cu efect de seră (GES). Acesta este răspunsul la dilema: să îndeplinim ținta de reducere cu 40% a emisiilor de CO2, dar să nu îndeplinim ținta de pondere a energiilor regenerabile de 32% SAU să îndeplinim ținta de 32% regenerabile, dar să nu îndeplinim obiectivul de reducere cu 40% a emisiilor de CO2. În opinia ESCOROM, inclusiv dilema “mai multă energie regenerabilă (eolian, solar) VS eficiență energetică” are același răspuns: ținta de “decarbonare” a sistemului energetic este prioritară.

În acest context, ESCOROM apreciază că documentul de poziție al RWEA “conține multe elemente corecte metodologic și de valoare, care pot contribui la obiectivele de competitivitate ale sectorului energie românesc”. Acestea se cer, totuși, nuanțate. În primul rând, energia regenerabilă (eoliană sau solară) este un “instrument” între altele, pentru atingerea țintei de decarbonare, și nu un obiectiv în sine, așa cum apare în documentul de poziție invocat. În schimb, eficiența energetică (“energy efficiency first”) poate fi un obiectiv în sine.

Potrivit ESCOROM, strategia energetică a României trebuie să se refere la două priorități, în ordinea de mai jos:

• Prioritatea #1: conversia lignit-gaz (parțial sau total), care, fundamental, este un proiect tipic de eficiență energetică
• Prioritatea #2: completarea cu regenerabile, în special eoliene

Argumentele Asociației în favoarea ierarhizării de mai sus sunt sintetizate într-un exemplu simplificat (cifrele sunt rotunjite pentru ca mesajul să fie cu ușurință înțeles de oricine). “Presupunem un grup de 300 MW pe lignit, care are o eficiență de 30% și factorul de emisie de 1 tCO2/MWh. Problema strategică este ce soluție ar trebui să adoptăm pentru a reduce emisiile la mai puțin de 0,5 tCO2/MWh, cât prevăd standardele de emisii UE pentru participarea la mecanismele de capacitate (capacity mechanisms).” ESCOROM a identificat două variante de răspuns:

1. Să construim o centrală eoliană, capabilă să producă 300 MW, având un factor de emisie de 0 tCO2/MWh (o centrală de 300 MW net, la un factor de capacitate de circa 33%, ar trebui să aibă o putere instalată de circa 1000 MW și ar costa peste un miliard de euro). Grupul pe lignit + centrala eoliană, împreună, vor produce 600 MW cu un factor de emisie de 0,5 tCO2/MWh.
2. Să facem conversia lignit-gaz (parțial sau total), prin care, prin instalarea a 1 sau 2 TG + cazan(e) recuperator pe aceeași turbină cu abur, va crește eficiența unității de la 30% la peste 50%, puterea electrică va crește de la 300 la 900 MW, iar proiectul ar costa mai puțin de 400 de milioane de euro. Factorul de emisie rezultat va fi de sub 0,4 tCO2/MWh.

Exemplul oferă cu claritate răspunsul la întrebările avansate, consideră experții ESCOROM, care adaugă că un calcul al PEF (Primary Energy Factor) confirmă acest fapt. „Analiza LCOE (Levelised Cost of Energy), confirmă cele de mai sus, chiar în condițiile unui preț de piață al gazelor naturale și la un cost previzionat al emisiilor de CO2 de 30-35 sau 40 de euro/tCO2.”

Unul din motivele pentru care conversia lignit-gaze este economică în condițiile României este costul ridicat al capitalului și riscul suveran, context în care investițiile cu cost minim sunt favorizate. De asemenea, conversia are, de departe, cel mai mare impact asupra reducerii drastice a emisiilor de CO2; altfel spus, economisim cu mult mai mult CO2 în acest mod, decât am reuși instalând capacități – relativ, încă scumpe – pe bază de regenerabile. Costul pe tCO2 economisită este mai mic, în acest scenariu. Simbioza gaz-eoliene confirmă ceea ce este recomandat și economic în toate analizele strategice de energie și mediu.

Mai multe regenerabile

Documentul de poziție RWEA sugerează creșterea ponderii energiei eoliene, poziție pe care și Asociația ESCROM o susține, deși, cu o motivație diferită de aceea argumentată de RWEA. “Aparent, argumentația prezentată mai sus ar putea conduce la concluzia că proiectele de conversie lignit-gaz vor înlocui opțiunea regenerabilelor (eoliene în special). Noi considerăm că această abordare nu este corectă și aducem următoarele argumente. Energia eoliană este privită, din păcate, numai că producător de electricitate, și, deci, inclusiv în Strategia energetică, energia eoliană este tratată că atare. Aceeași strategie energetică ignoră aproape total piață căldurii și, mai ales, potențialul uriaș de decarbonare a pieței de încălzire (inclusiv centralizată). Ceea ce noi considerăm perfect fezabil tehnic și economic, în condițiile României, este ca energia eoliană să abordeze și piața de căldură, nu doar pe cea de electricitate. Această abordare se înscrie pe direcția și în sensul țintei obligatorii de 32% energie regenerabilă în consumul final total de energie pentru anul 2030, recent aprobată de către CE. Subliniem că prin consum final total se înțelege și căldură, nu numai electricitate. Această abordare este posibilă datorită evoluțiilor tehnologice, între care stocarea energiei regenerabile intermitente în sisteme de stocare energie termică de înaltă temperatură și reconversia acestei energii, prin cogenerare, înapoi în sistemul electric și în sistemul termic.”

LCOES (Levelised cost of Energy stored) este deja la circa 20 de euro/MWh, precizează ESCOROM, și se pot stoca capacități de 100-500 MWh, zilnic. Aceasta înseamnă că pentru energia stocată, livrarea va costa cu circa 20 de euro mai mult decât energia introdusă. Deci, vântul poate fi privit și drept “ combustibil”, nu neapărat doar ca “generator de electricitate”.

Concluzia experților ESCOROM este că numai pentru “decarbonarea” pieței de energie termică (în special pentru înlocuirea centralelor de termoficare pe cărbune), potențialul de energie eoliană (centrale eoliene) este de minim 4.000-5.000 MWe, din care energia pentru piața de echilibrare poate fi asociată pieței de căldură prin stocare.