Companiile românești caută furnizori capabili să le asigure un preț fix sau clar determinabil, pentru perioade de până la zece ani, anunță Renovatio, într-un comunicat de presă. Noua tendință constatată de unul dintre principalii jucători în domeniul energiei solare și al tehnologiei verzi se conturează în contextul scumpirilor fără precedent la energie în anii din urmă.
Renovatio anunță, de asemenea, că a semnat deja astfel de contracte multianuale, cu o durată standard de 10 ani și prețuri fixe, cu peste 50 de clienți din zona corporate și a marilor antreprenori locali. Procesul de negociere și semnare de noi contracte continuă, adaugă Renovatio.
”Firmele interesate reușesc să elimine volatilitatea prețurilor, au predictibilitate pe termen mediu sau lung și, nu în ultimul rând, își reduc costurile administrative de recontractare anuală sau chiar mai frecventă, în anumite cazuri”, a declarat Doru Voicu, director de Strategie în cadrul Renovatio.
Toate cele peste 50 de contracte semnate sunt parțial sau total alocate unui producător de energie din surse regenerabile, aflat în portofoliul Renovatio, de regulă din solar sau eolian.
Un element important în profilul companiei care semnează un contract pe termen lung, este, potrivit lui Doru, o pondere consistentă a cheltuielilor cu energia în structura de costuri. “Apoi, peste acest lucru, se suprapune și politica de ESG, iar, în ceea ce privește consumul lunar, cei mai mulți dintre cei interesați au consumuri de peste 1.000 MWh”, a mai spus directorul de Strategie din cadrul Renovatio.
Potrivit ultimelor date disponibile, publicate de OPCOM, operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România, în septembrie 2023, prețul mediu de închidere a pieței a fost de 3,6 ori mai mic decât cel din perioada similară a anului trecut, precizează comunicatul Renovatio. Astfel, în septembrie 2023, pe piața spot (Piața pentru Ziua Următoare), energia a costat 512,07 lei/MWh, în condițiile în care în septembrie 2022 costa 1.854,94 lei/MWh. „De asemenea, este important de menționat însă faptul că prețul mediu de închidere din septembrie este în creștere, trend care s-a inversat începând din luna iunie. În iunie, prețul mediu era la nivelul de 422 lei/MW, în iulie, a urcat la 478 lei și apoi la 502 lei în august. În prima jumătate a acestui an, prețurile începuseră să scadă, după creșterile fără precedent din ultimii ani.„
Odată cu începerea conflictului din Israel, pe plan internațional, prețurile au reînceput să crească vertiginos. “În câteva zile, s-au înregistrat majorări de aproximativ 20 euro/MWh aproape la toate produsele de energie electrică, gazul natural urcând cu peste 15 euro/MWh. Această evoluție ne arată că suntem în continuare într-o perioadă cu riscuri de volatilitate masivă a prețurilor”, a mai punctat Doru Voicu.
”Prețurile la care noi vindem energia pe 10 ani sunt cu siguranță mai mici decât prețurile spot, în acest moment, iar contractele pe care le semnăm nu sunt speculatorii. Cine încearcă să semneze un astfel de contract și se gândește să ‘învingă’ piața, probabil nu va ajunge la un compromis rezonabil și, de fapt, nu va semna. Acest tip de discurs vine de la persoane care nu înțeleg rolul unui astfel de contract”, a adăugat reprezentatul Renovatio.
Renovatio are o experiență de peste 18 ani în sectorul energetic și este un jucător integrat. Activitățile sale acoperă în mare parte lanțul valoric al energiei regenerabile (eoliană, fotovoltaică și hidro), de la dezvoltarea și operarea comercială a proiectelor de energie regenerabilă și până la furnizarea de energie verde către clienții finali și implementarea de proiecte de eficiență energetică și stocare.
Renovatio derulează proiecte în țări precum România, Portugalia și Columbia și a desfășurat activități și pe piețe ca Polonia, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova sau Italia. De asemenea, prin Renovatio e-charge operează prima și cea mai mare rețea de stații de încărcare a vehiculelor electrice din România, care cuprinde în prezent peste 655 de puncte de încărcare la nivel național.