Acasă » Regenerabile » Solar » Renovatio va realiza un sistem solar de 1 MW pentru Colosseum Mall

Renovatio va realiza un sistem solar de 1 MW pentru Colosseum Mall

11 august 2021
Regenerabile
Gabriel Avăcăriței

Bogdan Tudorache

Colosseum Mall, în parteneriat cu Renovatio, companie care deţine în cadrul grupului o firmă specializată în soluţii EPC pentru proiecte fotovoltaice, va instala un sistem fotovoltaic de 1MWp, contribuind astfel la reducerea cu 360 de tone/an a emisiilor de dioxid de carbon, cantitate care ar putea fi absorbită de o pădure cu peste 4.000 de copaci.

Panourile fotovoltaice vor fi amplasate atât pe acoperişul centrului comercial, cât şi în parcare, pe structuri de tip carport. Suprafaţa acoperită de panouri fotovoltaice va fi de aproximativ 9.000 mp, iar capacitatea instalată va putea produce aproximativ 1.315 MWh/an.

Investiţia în acest proiect va depăşi 1 milion de euro şi va fi asigurată de Renovatio, în baza unui parteneriat strategic de lungă durată cu Colosseum Mall.

„Reducerea emisiilor de Co2 trebuie să fie astăzi o preocupare majoră a tuturor operatorilor economici şi nu numai, mai ales în marile oraşe. Parteneriatul nostru cu Renovatio reprezintă un pas foarte important, întrucât putem astfel să contribuim la protecţia mediului înconjurător în mod responsabil, prin reducerea substanţială a consumului de energie electrică”, a declarat Mihai Dinu, general manager Colosseum Mall.

„Renovatio a venit cu un model de business nou pentru piaţa din România şi face investiţii în sisteme fotovoltaice pe acoperişul clienţilor, pe care le construieşte, operează şi întreţine, aceştia beneficiind de energia verde produsă de sistemul fotovoltaic, în cadrul unui parteneriat pe termen lung, avantajos ambelor părţi. Ne bucurăm să sprijinim mediul de afaceri, punând sustenabilitatea în prim plan, şi să lucrăm alături de companii care demonstrează grijă pentru mediul înconjurător, alegând soluţiile Renovatio.

În România, acoperişul clădirilor este neexploatat, iar noi ne dorim să ajutăm companiile să eficientizeze consumul de energie electrică, prin aportul energiei verzi din sisteme fotovoltaice, în consumul propriu. Acum orice companie are posibilitatea să îşi eficientizeze consumul de energie”, declară Horaţiu Regneală, CEO Renovatio Solar.

Pentru sistemul fotovoltaic ce urmează să fie instalat la Colosseum, se vor folosi panouri şi invertoare de ultimă generaţie. Echipamentele şi tehnologiile utilizate de Renovatio în cadrul proiectului au performanţe şi fiabilitate ridicate, provenind de la furnizori importanţi pe piaţa de sisteme fotovoltaice la nivel mondial.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *