Planul de reorganizare a combinatului chimic Oltchim va conține și vânzarea către un investitor strategic, titrează Mediafax. „Strategia de reorganizare care va fi supusă aprobării creditorilor presupune îmbunătăţirea în continuare a rezultatelor economico – financiare, consolidarea şi păstrarea echilibrului financiar al OLTCHIM precum şi vânzarea OLTCHIM SA către un cumpărător eligibil”, arată un comunicat transmis Bursei de Valori București.
Pentru îmbunătăţirea rezultatelor financiare, compania vizează investiţii tehnologice care să ducă la reducerea consumului de energie. Totodată, dacă vor fi atrase alte surse de finanţare, Oltchim va reporni noi instalaţii, potrivit comunicatului.
Autorităţile au încercat de mai multe ori, în ultimii ani, să privatizeze compania, dar demersurile au eşuat. RomInsolv și BDO Business Restructuring, administratorii judiciari, vor prezenta în luna februarie planul de reorganizare a companiei, care urmează să fie aprobat în martie.
Rezultate financiare pozitive
Cifra de afaceri a Oltchim a crescut anul trecut cu 25%, la 141,19 milioane de euro, în principal ca urmare a majorării exporturilor, dar şi reducerii preţurilor la ţiţei, iar combinatul chimic a avut din octombrie profit EBITDA lunar pozitiv, pentru prima dată în ultimii trei ani.
Îmbunătăţirea rezultatelor s-a datorat recâştigării încrederii clienţilor externi, Oltchim arătând că poate furniza produse fără întreruperi şi de calitate, şi, într-o măsură redusă, scăderii preţului la petrol, arată compania în comunicatul transmis Bursei.
În urma reducerii cotaţiilor la ţiţei pe piaţa internaţională, Oltchim cumpără materie primă mai ieftin, dar şi produsele combinatului sunt vândute, mai departe, la preţuri în scădere.
„Instabilitatea preţului pe piaţa petrolului creează chiar probleme în activitatea OLTCHIM, în sensul că nu există o predictibilitate a preţului produselor finite, iar clienţii societăţii preferă contracte pe termen scurt şi foarte scurt, în cantităţi minime, aşteptând stabilizarea preţului”, notează compania.