Acasă » Petrol și Gaze » Resursele de șist din SUA nu au afectat încă piețele petrolului – Birol

Resursele de șist din SUA nu au afectat încă piețele petrolului – Birol

23 ianuarie 2019
Explorare și producție
energynomics

Petrolul de șist va avea ” implicații majore” pentru piețele globale de energie pentru mai mulți ani, a declarat pentru CNBC Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE).

Prețurile petrolului au înregistrat o scădere bruscă, pe fondul îngrijorărilor legate de o încetinire economică în China care ar putea tempera cererea.  Chiar dacă unii producători și-au redus producția, prețurile au fost supuse unor presiuni suplimentare de o creștere a ofertei din Statele Unite, potrivit CNBC.

„Dacă cineva crede că am văzut impactul complet al revoluției șistului din Statele Unite, atunci face o mare greșeală”, a declarat Birol, aflat la Forumul Economic Mondial din Davos, Elveția.

„Vom vedea implicații uriașe ale șisturilor, atât pentru petrol, cât și pentru gaze, pentru mulți ani ce vor veni”.

OPEC și aliații săi au implementat oficial o nouă rundă de reduceri ale furnizării, prin care vor scoate din piață, de la începutul lunii ianuarie, circa 1,2 milioane de barili pe zi.

Birol a spus că, în pofida acestor reduceri, prețurile din 2019 ar trebui să facă față presiunii venite din partea producției bazinului Permian din vestul Texasului și a celei din sud-estul statului New Mexico, care se va majora.

„O cantitate imensă de hidrocarburi vine din Permian, cu o creștere de 66% față de anii precedenți, astfel încât capacitatea industriei petroliere din SUA de a reacționa la piață este cu mult mai rapidă și mai îndrăzneață acum”, a spus el.

Birol spune că dacă va exista vreun șoc geopolitic, va fi foarte dificil pentru prețul petrolului să se mai apropie de nivelul de 90 de dolari pe baril – așa cum s-a întâmplat cu benchmarkul Brent, în octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *