Continuăm să prezentăm candidaturile anului 2021 la premiile Energynomics, cu secțiunea Premiul pentru reușite extraordinare, o categorie susținută de Enevo Group. Au fost înscrise opt proiecte. Numai unul dintre ele va fi recompensat în cadrul Galei din 16 decembrie, dar fiecare companie și toți oamenii implicați în aceste proiecte merită respectul nostru și o promovare cât mai largă. Mulțumim tuturor companiilor și personalităților care s-au implicat în acest efort de conturare a imaginii industriei energetice românești în 2021 prin reușitele sale!
a
Automatica își reia ascensiunea, la 60 de ani de la înființare
După mai bine de 60 de ani de la înființare, Automatica SA și-a reluat ascensiunea printr-o nouă fabrică, o gamă de produse de vârf și o strategie bazată pe inovare.
Pionierul automatizărilor din România continuă povestea cu noua fabrică situată în Otopeni, care oferă infrastructura potrivită pentru a produce aplicații complexe, dar și pentru proiectele de cercetare și dezvoltare aflate în derulare. Suprafața de producție de peste 7.000 mp și utilajele de înaltă performanță acoperă necesitățile pentru realizarea celor mai sofisticate mecanisme ale echipamentelor electrice din portofoliul companiei, cât și a soluțiilor la cheie cu un grad ridicat de complexitate, precum containere echipate.
A fost reluata activitatea de integrare a roboților industriali și producția de subansamble electronice destinate industriei electrotehnice. Vama de echipamente de medie tensiune a fost modernizată și extinsă cu celule PIX 24KV (licența Schneider Electric) și echipamente de medie tensiune pentru zone cu risc de explozie, în parteneriat cu Bartec GmbH.
Distribuție Energie Oltenia – Harta digitală a rețelei de distribuție de joasă tensiune din Oltenia
Operatorul Distribuție Oltenia a pornit în anul 2016 propriul său proiect de SMART Transformation care să-i asigure transformarea într-o companie digitalizată. Operatorul a marcat în a doua jumătate a anului 2021 o nouă reușită și le-a pus la dispoziție consumatorilor de energie, dezvoltatorilor locali, constructorilor și autorităților locale/județene din Oltenia și parțial Muntenia, harta GIS, un proiect implementat și gestionat de Marius Floreșteanu, Șef Serviciu GIS în cadrul companiei. Cu o experiență de peste 13 ani în domeniul energetic, Marius a gestionat și a făcut parte din numeroase proiecte ale operatorului Distribuție Oltenia care au vizat integrarea în SCADA a instalațiilor operatorului, introducerea de echipamente telecomandate.
Proiectul GIS (Sistem Informatic Geografic) a fost conceput pentru a oferi o platformă performantă pentru stocarea, analizarea și prelucrarea datelor tehnice ale rețelelor electrice. Cu o investiție de aproximativ 4 milioane de euro și 4 ani de la debutul inițiativei, harta digitală a rețelei de distribuție de joasă tensiune este accesibilă tuturor, la doar un click distanță AICI!
EnergoBit Control Systems – Un portofoliu de 7.000 MW putere instalată
EnergoBit Control Systems este parte a grupului de firme EnergoBit, activ implicată în dezvoltarea de noi capacități de energie curată, având în diferite etape de studiu și proiectare mai mult de 7000 MW putere instalată, în parcuri eoliene și centrale fotovoltaice. Volumul semnificativ de noi proiecte angajate în 2021 s-a reflectat în rezultatele financiare – triplarea cifrei de afaceri în acest an.
Serviciile pe care le propune EnergoBit Control Systems deservesc toate categoriile de clienți, atât din piața internă, cât și din cea externă, iar proiectele pe care le dezvoltă au componente inovative, unele dintre acestea fiind gândite pentru a livra energie în SEN, altele pentru producerea energiei necesare acoperirii consumului propriu unor unități mari, industriale sau chiar municipalități. Prin proiectele derulate, EnergoBit Control Systems asigură pe lângă o excelentă realizare tehnică și cele mai bune practici etice, urmărind în același timp obținerea unor efecte pozitive asupra comunității.
Nova Power and Gas – Dezvoltare de capacitate de producție energie electrică
Nova Power and Gas a construit o capacitate de producție de energie electrică cu 2 centrale pe gaz, cu o putere instalată totala de 13,4 MW (2x 6,7 MW). Investiția de 7 milioane de euro, pe o suprafață construită de 600 de metri pătrați este calificată din punct de vedere al noilor norme tehnice privind racordarea la sistemul energetic național a grupurilor generatoare pentru furnizarea de servicii tehnologice de sistem (STS) și poate să ofere rezervă de stabilizare a frecvenței (RSF) și rezervă de restabilire a frecvenței (RRF).
De asemenea, în funcție de cererea de agent termic, cele două grupuri pot furniza și energie termică în cogenerare.
Nuclearelectrica – Acordul pentru reactoare modulare mici de la NuScale
Parteneriatul semnat în această vară, stabilește următorii pași importanți pentru Nuclearelectrica și NuScale în a dezvolta o tehnologie nucleară în bandă, sigură, accesibilă financiar, cu zero emisii de CO2, cu accent pe locațiile fostelor centrale pe cărbune. Prin acest parteneriat, România are potențialul de a utiliza în premieră în Europa primele reactoare modulare mici și să devină un catalizator pentru dezvoltarea SMR în regiune, dar și o bază pentru asigurarea operării acestui nou tip de tehnologie în alte state.
NuScale va sprijini Nuclearelectrica în evaluarea acestei tehnologii și, împreună, cele două companii vor adopta măsurile pentru dezvoltarea unei centrale NuScale cu 6 module, 462 Mwe, cel mai devreme la nivelul anilor 2027/2028.
Tomis Team – Brevet de invenție pentru eficiența parcurilor eoliene
La începutul lunii octombrie 2021, Biroul Statelor Unite pentru Brevete și Mărci a acordat companiei Tomis Team brevetul de invenție pentru o soluție tehnică care permite îmbunătățirea performanței turbinelor eoliene. Certificarea este cu atât mai valoroasă cu cât metoda CEZ permite îmbunătățirea performanței turbinelor eoliene prin captarea fluxului de vânt maxim posibil și prevede 25% mai puține erori de măsurare decât celelalte metode de măsurare folosite în prezent în sectorul eolian național și internațional.
Brevetul de invenție este primul rezultat internațional obținut de o echipă formată din 2 specialiști români care și-au cultivat cunoștințele în interiorul know-hub-ului pe care CEZ l-a construit în sectorul eolian.
Aplicarea metodei CEZ reduce pierderile de energie cauzate de dezalinierea față de vânt a turbinelor eoliene, în medie cu până la 4 %, dacă luăm în considerare o dezaliniere de ±12° față de vânt. Soluția tehnică a fost trimisă și către Oficiul European de Brevete în vederea certificării, cererea CEZ fiind în prezent în stadiul de analiză.
Transgaz – Dezvoltări ale sistemului național de transport în zona de Nord-Est a României
Proiectul ”Dezvoltări ale SNT în zona de Nord-Est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacităților de transport spre Republica Moldova” constă în construirea unei conducte noi de transport care va conecta Nodul Tehnologic Onești cu Nodul Tehnologic Lețcani pe direcția Onești – Gherăești – Lețcani.
Obiectivul principal este asigurarea condițiilor care să conducă la securitatea energetică a României și Republicii Moldova, precum și creșterea siguranței în alimentarea cu gaze a regiunii de Nord-Est a României (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui). Un alt obiectiv major este asigurarea posibilității fizice de curgere bidirecțională a gazelor pe conducta de interconectare Iași – Ungheni și asigurarea unor parametrii tehnico-economici în punctul de interconectare Ungheni, pentru dezvoltarea socio-economică a zonei prin asigurarea necesarului de consum gaze naturale în perspectiva dezvoltării în următorii 30-40 ani.
VOLT EVSE Distribution – Dezvoltarea de soluții software pentru automatizarea proceselor operaționale
Compania VOLT EVSE Distribution a dezvoltat în regim propriu soluții software pentru automatizarea proceselor operaționale aferente programelor de finanțare guvernamentală. Ca urmare, a reușit să reducă durata de generare a proiectelor tehnice pentru programul Electric Up, de la câteva zile la câteva minute. Compania are 40 de dosare admise din 40 de doare depuse în cadrul programului Electric Up, în 2021. Soluția software este în plin proces de optimizare, urmând a automatiza elaborarea de proiecte pentru o serie extinsă de programe de finanțare din domeniul energiei regenerabile.
Din 2020, VOLT EVSE Distribution a dat startul noii linii de business din cadrul: furnizarea de servicii complete de implementare parcuri și sisteme fotovoltaice.