Compania Ringhel este cunoscută deja publicului Energynomics, ca unul dintre principalii parteneri în domeniul digitalizării energiei, inclusiv prin implementarea platformelor GeFEE în multe companii de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale din România. Am aflat mai multe de la Mihai Dârzan, CEO Ringhel, despre noua tehnologie pe care o dezvoltă – PROCESIO.
Mihai Dârzan, de unde a apărut ideea de a dezvolta noua tehnologie și care este legătura dintre PROCESIO și piața de energie?
Experiența dezvoltării și implementării platformelor noastre pentru piața de energie, provocările din piața de energie, cât și dorința de a fi mai rapizi în a răspunde la cerințele clienților noștri ne-au inspirat să dezvoltăm o nouă tehnologie, respectiv PROCESIO. Prin aceasta vom putea oferi soluții software mult mai rapid și mult mai diverse, în funcție de nevoile clientului. Zona de IT va cunoaște transformări esențiale de tehnologie, iar noi am făcut deja primii pași în această direcție. Rezultatele au apărut deja și sunt remarcabile, astfel încât tot ce dezvoltăm de acum înainte va fi dezvoltat prin nouă tehnologie no-code PROCESIO.
Am constatat că multe companii și nu mă refer doar la cele din energie, se confruntă cu probleme în proiectarea și gestionarea proceselor complexe de schimbare. Acestea trebuie să răspundă rapid la schimbările de piață și de reglementare pentru a evita pierderea de bani și de timp. Chiar și companiile care dețin sisteme software complexe nu pot păstra ritmul cu progresele tehnologice, respectiv cu digitalizarea. Recrutarea experților IT este dificilă și costisitoare, iar nevoia de tot mai mulți profesioniști IT și personal IT tehnic calificat este în creștere permanentă. Adevărul este că sunt multe companii care pierd oportunități din cauza instrumentelor software prea puțin flexibile pe care le folosesc, iar acest lucru a fost demonstrat din plin în acest an, când digitalizarea și-a spus cuvântul.
Care este noutatea pe care o aduce tehnologia Procesio și ce o face să fie globală?
PROCESIO este gândită ca o platformă SaaS, care să permită oricărui angajat, din orice companie, cu cunoștințe minime sau chiar fără abilități de programare să asambleze componente software ready-made, pentru a crea aplicații noi care să ajute la eficientizarea activității individuale, la nivel de departament sau chiar organizație. Altfel spus, oricine are nevoie de o aplicație poate să își creeze propriul produs software. Scopul acestei tehnologii este ca oamenii de business să își poată proiecta propriile fluxuri de business, fără să fie nevoie sa scrie cod, reducând astfel presiunea pe departamentul IT.
Ați decis să vă listați pe SeedBlink, cea mai mare platformă de crowdfunding din sud-estul Europei. Cum va ajuta această acțiune?
Ringhel este o companie care dorește să facă performanță și să inoveze în piața de software. Ambițiile noastre sunt mari, iar acest lucru implică investiții financiare importante. Tot ce am realizat până acum am reinvestit și vom continua să facem acest lucru, iar pentru că avem nevoie de un ritm accelerat în dezvoltarea tehnologiei no-code, am decis să apelăm la o finanțare. Ideea de a utiliza SeedBlink pentru finanțare ni s-a părut foarte potrivită pentru noi. Astfel, pe 15 iulie vom fi în contact strâns cu investitorii care vor dori să finanțeze compania noastră și să susțină Procesio, inovația în tehnologie pe care o dezvoltăm.
Cine poate investi în tehnologia PROCESIO și cum o poate face?
Orice persoană fizică sau juridică care dorește să susțină tehnologia PROCESIO pe care o dezvoltăm poate să investească în noi, în această rundă, prin Seedblink, din 15 iulie. Campania de strângere de investiții durează o lună, dar noi ne așteptăm ca această rundă de investiții să se închidă rapid datorită interesului major arătat de investitori. Cu siguranță printre cititorii Energynomics sunt investitori care susțin tehnologia și care vor să fie parte din progresul tehnologic global. Îi invităm să adere la proiectul nostru, prin intermediul platformei SeedBlink.
Sunteți la a doua rundă de investiții. Cum v-a ajutat prima rundă și cum vă va ajuta cea de-a doua, cea care începe în 15 iulie?
Prima rundă de investiți, în valoare de 200.000 de euro am primit-o la începutul acestui an de la InnoEnergy, o organizație parte a Institutului European al Tehnologiei. Ea ne ajutat să susținem creșterea echipei PROCESIO și să aducem în proiect oameni foarte bine pregătiți, respectiv să creștem echipa de proiect.
Ne propunem că în martie 2021 să lansăm prima variantă comercială a tehnologiei PROCESIO, iar cea dea două rundă de investiții, respectiv cea primită prin SeedBlink, ne va ajuta să accelerăm dezvoltarea tehnologiei și să ne atingem scopul legat de lansare și promovare internațională a tehnologiei PROCESIO.