Acasă » Interes general » CNIPMMR vine cu critici devastatoare la adresa Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții

CNIPMMR vine cu critici devastatoare la adresa Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții

9 octombrie 2018
Dezvoltare profesională
energynomics

Proiectul de OUG privind înființarea unui fond suveran de investiții, în forma pusă în dezbatere publică de ministerul de Finanțe, ridică cel puțin patru mari probleme de constituționalitate. Totodată, proiectul de Ordonanță de Urgență introduce numeroase derogări de la legislația în vigoare, ceea ce nu se poate face printr-un act guvernamental, care este un act juridic normativ subordonat legii, avertizează Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – CNIPMMR.

Într-o luare de poziție publică, CNIPMMR enumeră derogările de la lege în favoarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții care „creează suspiciuni”.

Derogări de la dispozițiile legale privind vărsarea capitalului social

Proiectul de OUG stabilește un termen de 5 ani de la constituire pentru vărsarea capitalului social în numerar, ceea ce instituie o discriminare în raport cu orice altă societate pe acțiuni, care se înființează potrivit legii nr. 31/1990, și este obligată să aducă diferența de aport în numerar în termen de 12 luni.

De asemenea, nu este clar ce se întâmplă dacă în acest interval de 5 ani, se decide micșorarea capitalului social subscris sau nu se fac vărsămintele.

Derogări de la legislația privind piața de capital

Prin art. 5 alin. (7) din proiectul de OUG se stabilește că: “Prevederile art. 37 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață nu sunt aplicabile.”, iar prin derogare de la art. 37 din Legea 24/2017 în cazul deținerii a mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului, Fondul suveran de dezvoltare și investiții nu mai este obligat să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare, la un preț echitabil și având ca obiect toate deținerile acestora, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de două luni de la momentul atingerii respectivei dețineri. Concluzia CNIPMMR este că Fondul suveran de dezvoltare și investiții va putea cumpăra acțiuni la orice preț și oricând, fără respectarea condițiilor impuse de lege.

În același timp drepturile de vot aferente valorilor mobiliare depășind pragul de 33% din drepturile de vot asupra emitentului nu mai sunt suspendate, iar Fondul și persoanele cu care acesta acționează în mod concertat pot achiziționa, prin alte operațiuni, acțiuni ale aceluiași emitent.

Derogări de la legislația privind înstrăinarea sau achiziția de active

În opinia CNIPMMR, practic se vor putea vinde oricui, chiar și persoanelor fizice, acțiuni la societățile deținute total sau parțial de stat prin Fond, fără nicio procedură.

Derogări privind repartizarea profitului

Prin includerea acestei derogări, la bugetul de stat nu mai ajunge profitul obținut de FSDI, acesta neavând nici obligația de a constitui rezerve legale sau de a acoperi pierderile din anii precedenți, avertizează CNIPMMR: “Practic acești bani rămân exclusiv la dispoziția Fondului care poate decide să facă orice dorește cu ei, neexistând nicio răspundere a Directoratului sau a Consiliului de Supraveghere în această privință”.

Derogări privind conducerea întreprinderilor publice

Prin art. 12 din proiect se dispune: “Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 [privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – nota CNIPMMR], aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare, nu se aplică fondului înființat potrivit prezentei ordonanțe de urgență și nici societăților, pentru care pachetele de acțiuni majoritare deținute de Stat constituie aport în natură la capitalul social al Fondului”.

Acest lucru însemnă, în analiza CNIPMMR, că nu se aplică ansamblul de reguli care guvernează sistemul de administrare și control în cadrul unei întreprinderi publice, raporturile dintre autoritatea publică tutelară și organele întreprinderii publice, dintre consiliul de administrație sau de supraveghere, directori sau directorat, acționari și alte persoane interesate, reglementate de OUG nr. 109/2011. Conducerea Fondului este în afara oricărui control, nu răspunde pentru deciziile sale, iar autoritatea publică tutelară nu își poate exercita competențele reglementate de OUG nr. 109/2011.

Prin această Ordonanță de urgență sunt scoase de sub efectul OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, toate societățile de stat care vor constitui aport la capitalul social al Fondului.

Vânzare activelor și poziția de acționar majoritar al Fondului

Din corelarea mai multor articole din proiectul de OUG rezultă că Fondul poate înstrăina / vinde acțiuni din cadrul companiilor aduse ca aport la capitalul social, fără respectarea condiției ca acesta să rămână acționar majoritar al societății respective, chiar dacă inițial statul român deținea pachetul majoritar, afirmă CNIPMMR

Poziția CNIPMMR

Concluzia CNIPMMR este că nu se justifică înființarea unei societăți pe acțiuni, cu denumirea Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, care nu poate funcționa în lipsa derogărilor de la legislația primară.

Soluția avansată de CNIPMMR este înființarea Fondului ca societate pe acțiuni, potrivit Legii nr. 31/1990 a societăților, printr-o Hotărâre de Guvern, “cu mențiunea că prin HG nu se poate deroga de la dispozițiile legale incidente în speță, Fondul urmând să aibă statutul oricărei alte societăți pe acțiuni in care statul este acționar”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *