Continuăm să prezentăm candidaturile anului 2017 la premiile energynomics.ro, cu secțiunea Eficienţă Energetică. Numai unul dintre proiectele de mai jos va fi recompensat în cadrul Galei din 7 decembrie, dar fiecare companie și toți oamenii implicați în aceste proiecte merită respectul nostru și o promovare cât mai largă. Mulţumim tuturor companiilor şi personalităţilor care s-au implicat în acest efort de conturare a imaginii industriei energetice româneşti în 2017 prin reuşitele sale!
ATREA România – Amber Gardens (Complex rezidențial cu locuințe verzi de lux)
Amber Gardens, dezvoltat de către Alesonor, este primul ansamblu rezidențial din România cu locuințe verzi de lux, care are la bază principiile designului bioclimatic și aplică standardele energetice ale unei case pasive, cel mai performant standard energetic din lume.
O dovadă a succesului este interesul mare manifestat de clienți față de acest concept de case. Sistemul de ventilare Atrea este o componentă esențială pentru atingerea obiectivului de casă pasivă.
Amber Gardens demonstrează că astăzi pot fi atinse cele mai ambițioase obiective ale directivei de Eficiență energetică a Uniunii Europene pentru 2020: consum energetic egal cu zero, respectând în același timp principii suplimentare, esențiale pentru clădirile verzi.
Concepute pentru a avea un nivel ridicat de performanță, locuințele Amber Gardens consumă cu 90% mai puțină energie față de o casă convențională. Astfel, fiecare locuință poate aduce locuitorilor săi economii de aproximativ 50.000 euro de-a lungul a 20 de ani.
Proiectul Amber Gardens este câștigător al premiului I la prestigiosul concurs “Anuală de Arhitectură București”, și, pe lângă multiple premii de design și responsabilitate față de mediu, a obținut prima certificare “Casă Verde” din București, acordată de România Green Building Council (RoGBC). Eficiente din punct de vedere energetic și construite la un standard înalt de calitate, locuințele verzi de lux Amber Gardens sunt considerate investiții sigure de către instituțiile bancare, calificându-se în același timp pentru ipotecă verde.
Dominat de spații verzi și drumuri largi Amber Gardens, cuprinde 50 de vile verzi de lux, individuale, care pot fi personalizate în funcție de nevoile familiei, cu un design modern, unitar întregului complex, cu o construcție de calitate, care protejează în același timp sănătatea cât și natură. Complexul dispune de asemenea de loc de joacă verde, teren de tenis, teren de baschet, precum și de stație de încărcare pentru mașinile electrice.
LISSCOM Brașov – Eficientizarea și optimizarea energiei termice din clădirile publice ale orașului Cluj-Napoca
Sistemul este o aplicație din categoria SMART CITY, deoarece aria de utilizare acoperă întregul oraș, având că obiectiv principal eficientizarea energiei termice din clădirile publice, care atrage după sine și o reducere a consumurilor de energie electrică și o reducere semnificativă a costurilor generale de administrare, de service și mentenanță, datorită coordonării unice din dispecerat și folosirii de mijloace tehnice, materiale și umane minime.
LISSCOM a proiectat, executat și montat un sistem de management al energiei prin care sunt gestionate instalațiile termice de producere și distribuție a agentului termic și ACM din 73 de clădiri publice din orașul Cluj Napoca (universități, licee, săli de sport, cămine, grădinițe, blocuri de locuințe). Sunt astfel monitorizate și controlate de la distanță, dintr-un dispecerat, peste 200 de centrale termice amplasate în aceste clădiri, asigurând un management energetic eficient și economii importante.
Implementarea proiectului a avut două etape principale: prima etapă (2016) execuția și montajul sistemelor de automatizare BMS la 43 + 5 clădiri din rețeaua de învățământ preuniversitar (școli, săli de sport, cămine, grădinițe), la care s-au adăugat 12 clădiri ale Universității de Medicină și Farmacie și 13 blocuri ANL, iar a doua etapă (2017) implementarea sistemului de management energetic și optimizare prin constituirea unui data center energetic în cadrul dispeceratului termic al RAT- Cluj Napoca. Sistemul de management energetic folosit este certificat ISO 50001 și corespunde în întregime cerințelor legii 121 /2104 privind eficientă energetică.
Compania LISSCOM – Brașov, desfășoară de aproape 10 ani, o activitate în domeniul eficientizării și optimizării energiei, prin implementarea unor soluții de concepție proprie, având la baza sisteme BMS și componente hardware și software de la compania germană GFR.
Satul scandinav – primul ansamblu de case independente energetic din România
În Satul Scandinav, aflat în Snagov, se găsesc singurele case active din România. O casă activă este evaluată pe baza interacțiunii dintre consumul de energie, condițiile climatice interioare și impactul asupra mediului. Mai exact, casele active creează un mediu mai sănătos și mai confortabil pentru locuitorii săi, sunt independente energetic, sunt mai durabile și au un impact pozitiv asupra mediului.
Proiectul Satul Scandinav este dezvoltat de una dintre cele mai mari companii suedeze, din sectorul construcțiilor, LINOTOL SUEDIA. Tehnicile scandinave si tehnologia moderna au fost implementate in cele mai mici detalii pentru obținerea unor locuințe active, extrem de eficiente si sustenabile. Satul Scandinav are în acest moment 14 locuințe finalizate iar în anul 2018 va începe cea de a doua etapa a proiectului, dezvoltarea a încă 50 de case active pe un teren cu o suprafață de 70.000 mp.
Experiența scandinavă în materie de eficiență energetică este un reper pentru întreaga Europa și o dată cu dezvoltarea acestui proiect reconfigurează piața imobiliară de lux din România. Situat la o distanta de doar 20 de minute fata de București, Satul Scandinav este gândit ca parte integrantă a unei comunități locale si dispune de toate dotările necesare pentru organizarea de evenimente sociale.
Casele sunt echipate cu pompe de căldură, cea mai eficientă tehnologie de încălzire și răcire a locuințelor, utilizată pe scară largă în Scandinavia. Casele sunt construite cu eficacitate energetică maximă. Casele viitorului sunt definite de independență energetică și de eficiența sistemelor prin care sunt asigurate toate utilitățile unei astfel de locuințe. Satul Scandinav este primul proiect imobiliar din România total independent, caracterizat printr-o eficiență energetică maximă, fără costuri de întreținere.
Casele beneficiază de cele mai noi tehnologii pentru reglarea inteligentă a temperaturii, a umidității, pentru asigurarea ventilației și aportului de aer proaspăt, pentru schimbarea sistematică a aerului din locuință,.
Tehnologiile inovatoare sunt îmbinate, de către inginerii suedezi, cu o serie întreagă de detalii de construcție într-un sistem de eficiență energetică cu costuri 0: pompe geo-termale, sisteme de hidroizolație și termoizolație a fundației, structura de beton și cărămida cu eficiență și durabilitate maximă, fațadele ventilate – cel mai eficient sistem de termoizolație folosit în România , acoperiș din țiglă ceramică Creaton, garantat 50 de ani, sistem de tâmplărie Alumil și sticlă Saint Gobain.
Schneider Electric – Soluții de eficienţă energetică în clădirile Orhideea Towers București
Soluțiile de eficiență energetică furnizate de Schneider Electric în clădirile Orhideea Towers asigură o economie de energie de până la 30%. Clădirile Orhideea Towers au fost proiectate conform cu cele mai înalte standarde de calitate, urmând a fi certificate ca și clădiri verzi – LEED Gold.
Schneider Electric a echipat cele două clădiri Orhideea Towers cu cele mai inovatoare soluții de distribuție energie electrică, de contorizare, de monitorizare și control instalații de încălzire/răcire și iluminat. Soluțiile noastre de alimentare cu energie electrică și contorizare asigură eficiență și flexibilitate maximă în închirierea spațiilor.
Clădirile au o suprafață totală de 37.000 mp. și sunt situate în Șoseaua Orhideelor nr. 15, sector 6, București. Cele 2 turnuri sunt legate cu un pod, ascuns în spatele unei fațade de sticlă.
Investitorul, CA IMMO are un portofoliu important de clădiri de birouri în toată Europa, construite la cele mai înalte standarde.
În acest proiect, Schneider Electric a furnizat pachetul de instalații electrice bazat pe conectivitate și digitizare. Soluțiile noastre includ: transformatoarele de medie tensiune în construcție EcoDesign cu pierderi reduse, soluția de bară capsulată Canalis, tablourile Prisma de distribuție energie electrică, contoare de energie electrică comunicante, UPS-uri, senzori de mișcare, convertizoare de frecvență comunicante, compensare energie reactivă, soluția de BMS proiectată pe arhitectura noastră EcoStruxure. Folosind protocoale de comunicație standard, deschise pe infrastructura IT a clădirii, soluția noastră de BMS realizează conectarea tuturor instalațiilor din clădire pe o platforma unică de monitorizare, gestiune și raportare.
Sistemul Trion produs de Stratum Enclosures în fabrica din România
Sistemul Trion, produs de Stratum Enclosures, în fabrica din România, îmbină cu succes înmagazinarea energiei solare în baterii cu un sistem generator pe curent continuu, folosirea energiei înmagazinate în baterii pe timpul nopții sau în timpul zilelor noroase.
Trion este o centrală electrică, offgrid sau on grid, modulară, customizabilă pe cerințele fiecărui client în funcție de punctul GPS, este foarte compactă, inteligentă (remote monitoring), se poate instala ușor și are un grad de protecție ridicat (IP55).
Sistemul a fost instalat cu succes la o pensiune din România, pentru producerea energiei electrice necesare, dar sistemul a trecut cu succes şi testele de anduranță – au fost produse și livrate în zona Africii peste 5000 de bucăți! Succesul este garantat prin costul scăzut de producție, sistemul fiind produs în fabrica Stratum din România.
Din perspectiva impactului, energia solară este gratuită, nepoluantă şi nu este influențată de creșterile de preț din piaţa de energie.
Aici este prezentarea video.
_________________________________