Acasă » Petrol și Gaze » Kraft (ROPEPCA): Gazele naturale vor rămâne în țară dacă industria prelucrătoare va fi motivată la noi investiții

Kraft (ROPEPCA): Gazele naturale vor rămâne în țară dacă industria prelucrătoare va fi motivată la noi investiții

18 iulie 2018
Consumatori
energynomics

Cea mai bună soluție pentru valorificarea locală a gazelor autohtone ar fi ca Guvernul să motiveze industria să investească în prelucrarea lor, a opinat Harald Kraft, președintele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră – ROPEPCA, în cadrul conferinței energynomics.ro pentru lansarea raportului oficial Energy Strategy Summit 2018.

Adoptarea legii de aprobare a OUG 64/2016 este un pas important, consideră Harald Kraft, care a precizat, totuși, că obligația de a vinde în mod obligatoriu jumătate din producție pe piețele centralizate prin contracte standardizate nu motivează investițiile. Potrivit acestuia, argumentul cel mai bun pentru a realiza investiții este existența și buna funcționare a unei piețe libere, or “având asemenea obligații nu se poate vorbi de o piață liberă”.

“Noi suntem producători, nu traderi”, a insistat președintele ROPEPCA, “iar această obligație ne obligă să înființăm departamente care se ocupă cu comercializare pe bursă și înseamnă mai multă birocrație”. „Dacă suntem obligați să vindem în piața centralizată, nu avem nicio siguranță cu privire la volumele și prețurile la care vom vinde”, a mai precizat Harald Kraft, care a amintit și riscul ca autoritățile să modifice oricând cota obligatorie. „Potrivit legii, reglementatorul poate modifica anual această cotă obligatorie, teoretic până la 100%. Cum putem noi încheia contracte bilaterale în condițiile în care nu știm care va fi cota anul viitor?„, a observat Harald Kraft.

Președintele ROPEPCA s-a referit și la argumentul, menționat inclusiv în legătură cu proiectul din Marea Neagră, potrivit căruia România trebuie să beneficieze de resursele naturale ale țării. “Și noi, ROPEPCA, susținem această idee, dar nu cred că obligația pentru producător de a vinde cel puțin jumătate din producție pe piața centralizată pe baza contractelor standardizate este benefică pentru economia românească. În plus, [chiar și în aceste condiții] un furnizor poate să cumpere și poate să exporte gazele produse în România.” Conform oficialului ROPEPCA, România nu trebuie să vândă gaze naturale sub formă de materie primă, ci prelucrate; pentru aceasta, Guvernul ar trebui să stimuleze investițiile în petrochimie sau în centrale electrice pe gaze naturale.

1 thoughts on “Kraft (ROPEPCA): Gazele naturale vor rămâne în țară dacă industria prelucrătoare va fi motivată la noi investiții”

  1. Statul nostru nu poate exploata acele gaze intr-un timp ata de scurt incat sa fie inca profitabil. Sa avem in minte si faptul ca in cativa ani energia verde o sa inceapa sa domine piata si gazul nu o sa mai fie atat de profitabil pentru nimeni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *