Prețul de tranzacționare a certificatelor CO2 se apropie de 25 de euro pe unitate, aproape de maximul istoric atins în septembrie 2018. Prețurile au urcat cu circa 50% în ultimele trei luni, în continuarea unei tendințe accelerate de creștere care a început în ianuarie 2018. Anul trecut, prețul de tranzacționare a certificatelor CO2 a urcat de peste trei ori, de la mai puțin de 8 euro/certificat, în ianuarie 2018, la peste 24 de euro/certificat, pe 31 decembrie.
Scumpirea era așteptată în condițiile în care de la 1 ianuarie 2019 a intrat în vigoare mecanismul de rezervă pentru stabilitatea pieței (MSR), instituit la nivel european pentru reducerea dezechilibrului pe piața carbonului.
Din 2019 până în 2023, procentul excedentar de certificate de carbon care urmează să fie introdus în rezervă va fi dublat de la cota de 12 %, convenită inițial, la 24 %. În plus, începând din anul 2023, rezervele constituite care depășesc volumul de licitații din anul precedent nu mai sunt valabile. Comisia Europeană anticipa în decembrie 2018 că aceste reforme vor conduce la introducerea, în perioada ianuarie-august 2019, a aproape 265 de milioane de certificate (16% din excedent) în rezervă, în locul scoaterii acestora la licitație. Această acțiune va determina reducerea volumului licitației în primele 8 luni ale anului 2019 cu aproximativ 40 % față de volumul corespunzător din 2018. O ofertă mai mică de certificate de carbon va continua să contribuie la avansul prețurilor de tranzacționare.
Nivelul prețului din prezent depășește estimările din urmă cu șase luni, când, de exemplu, Mark Lewis, managing director and global head of research la Carbon Tracker, anticipa, într-o analiză publicată de Financial Times că prețul certificatului de carbon va fi de circa 15 euro a finalul lui 2018, la 20 de euro în 2019 și la circa 25 de euro în 2020.
Principalii afectați sunt marii producători de energie electrică pe bază de combustibili fosili, în principal cărbune, dar și consumatorii de energie electrică în facturile cărora se regăsesc costurile cu certificatele de carbon.
Boza: CE Oltenia a terminat anul trecut pe pierderi, din cauza costurilor cu certificatele de emisii
În același timp, un cost ridicat al certificatelor ar trebui să contribuie la accelerarea tranziției către o economie bazată pe emisii scăzute de carbon, prin încurajarea investițiilor în tehnologii mai puțin poluante.
Pingback: Ministrul Energiei: Am în vedere modificarea OUG 114 pentru a sprijini producătorii de energie pe bază de cărbune