Cabinetul Dacian Cioloş a fost învestit de cele două Camere reunite ale Parlamentului, în urma audierii miniştrilor desemnaţi şi a dezbaterii programului de guvernare. Noul guvern a păstrat structura pe ministere din mandatul Victor Ponta şi îşi propune să găsească soluții de termen scurt pentru problemele României, dar și „să pună bazele unor dezvoltări de structură în viitor”. În programul de guvernare este precizat faptul că acest Guvern îşi asumă să introducă „un set de măsuri concrete, limitate ca număr, dar cu impact și relevanță sistemică”.
Prima sarcină este organizarea alegerilor locale și parlamentare programate în cursul anului 2016. Apoi, cabinetul Cioloş „va căuta să creeze mecanisme optime de informare a mediului politic în legătură cu măsurile executive sau legislative pe care le va adopta. Aceeași logică va fi aplicată și față de toți partenerii sociali, față de care acest Guvern va manifesta transparență și deschidere, prin stabilirea unor sisteme inovatoare de consultare și schimburi de idei”.
Nu în ultimul rând, Guvernul îşi propune să testeze și să aplice „noi metode de lucru în ceea ce privește funcționarea internă a aparatului central (Guvern și ministere), în încercarea de a lăsa la finalul mandatului o serie de soluții alternative viabile pentru buna funcționare a administrației”.
În ceea ce privește politicile și domeniile economice prioritare, obiectivul major anunţat de Guvern este „consolidarea parametrilor macro-economici, a perspectivelor de dezvoltare durabilă a țării”, cu menţiuni distincte pentru absorbţia fondurilor europene şi investiţiile în infrastructură.
Iată lista miniştrilor:
- Dacian Cioloş, prim-ministru
- Victor Grigorescu – ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri
- Costin Borc – ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului
- Cristina Paşca Palmer – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor
- Anca Dragu Paliu – ministrul Finanţelor Publice
- Vasile Dâncu – ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
- Lazăr Comănescu – ministrul Afacerilor Externe
- Petre Tobă – ministrul Afacerilor Interne
- Mihnea Motoc – ministrul Apărării Naţionale
- Achim Irimescu – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
- Adrian Curaj – ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice
- Vlad Alexandrescu – ministrul Culturii
- Aura Răducu – ministrul Fondurilor Europene
- Raluca Prună – ministrul Justiţiei
- Claudia Ana Costea – ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
- Marius-Raul Bostan – ministrul pentru Societatea Informaţională
- Patriciu Achimaş-Cadariu – ministrul Sănătăţii
- Elisabeta Lipă – ministrul Tineretului şi Sportului
- Marian Dan Costescu – ministrul Transporturilor
- Victoria-Violeta Alexandru – ministrul delegat pentru Dialog Social
- Dan Stoenescu – ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare
- Ciprian Bucur – ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul
- Ioan Dragoş Tudorache – şeful Cancelariei primului ministru
Victor Grigorescu: „Avem în vedere întărirea actualelor instrumente, pentru a asigura competitivitatea, cu un preţ adecvat pentru consumator”. „Criteriile de performanţă sunt extrem de importante, sunt un susţinător al acestora. Trebuie să începem de la directorul general, până la directorii de departamente”. „În mixul nostru energetic [cărbunele] este ultima resursă, dacă nimic nu mai funcţionează (…) Mixul actual de energie acordă României independenţă energetică”.
Costin Borc: „Exportăm prea multă materie primă şi prea puţină materie procesată (…) Avem oameni competenţi, îmi pare rău să-i văd plecând şi aş vrea să-i văd că se întorc”.
Aura Răducu: „O să fac tot ce pot pentru a utiliza experienţa pe care o am pentru a îmbunătăţi activitatea acestui minister şi a promova, derula, implementa cât mai rapid şi bine programele europene care duc la o dezvoltare economică şi socială”.
Cristiana Paşca Palmer: „Va trebui să avem nişte priorităţi concrete, să ne stabilim un număr, să avem un plan de măsuri şi, bun, dacă se poate, poate să punem şi o viziune pe termen lung, însă nu se va putea într-un an de zile să rezolvăm toate problemele de mediu şi cumva toate lucrurile care au rămas nerezolvate sau blocate”.
Anca Dragu Paliu: „Experienţa mare m-a făcut să cunosc multe dintre aspectele economiei româneşti, am încercat o perioadă lungă să găsim soluţii împreună cu dumneavoastră. Când mi s-a oferit această sansă, să vin de partea cealaltă a mesei, am acceptat imediat propunerea”.