România a contribuit la introducerea ilegală pe piața europeană a unor cantități de gaze refrigerante (HFC, hidrofluorocarbonați) echivalente cu 16,3 milioane de tone de dioxid de carbon.
În topul ţărilor europene care au înregistrat importuri crescute de HFC, România ocupă locul al patrulea, după Austria, Letonia şi Malta, iar valoarea importurilor este cu 16% peste cota permisă din punct de vedere legal începând din 2018, conform unui raport al Agenţiei de Investigare a Mediului (EIA) citat de EMG Invest și Agerpres.
În România, dintre cele aproape 1.166 de companii active în domeniul frigului, mai puţin de 100 au solicitat şi utilizează cota de importator şi cota de autorizaţie pentru import de echipamente preîncărcate.
Cele mai recente statistici sugerează că piaţa neagră a furnizat până la 34 de milioane de tone echivalente de HFC în 2018, iar tendinţa este de creştere, odată cu înăsprirea cotei UE care a intrat în vigoare în ianuarie 2021, potrivit EMG Invest și cursdeguvernare.ro.
„Piaţa neagră a HFC are consecinţe devastatoare pentru afaceri, indivizi şi mediu. Pe lângă susţinerea activităţii infracţionale, orice companie implicată se expune unor riscuri grave de siguranţă, deoarece nimeni nu poate garanta calitatea cilindrilor importaţi ilegal sau a conţinutului acestora. Cercetările arată că 83% dintre cei care formează lanţul valoric al agenţilor frigorifici ştiu despre acest comerţ ilegal, iar 72% au primit cilindri de unică folosinţă, care sunt interzişi în Europa”, a spus Amalia Păvălucă, director general şi fondator EMG Invest.