Delegați din peste 60 de țări, inclusiv oficiali ai Uniunii Europene, au participat în perioada 20-21 mai 2015, la Haga, Olanda, la Conferința Ministerială în domeniul Energiei, prilej cu care a fost semnat tratatul Cartei Internaționale a Energiei. România a fost reprezentată la acest eveniment de ministrul de resort, Andrei Gerea.
Adoptarea și semnarea Cartei Internaționale a Energiei reprezintă, conform celor stipulate în preambulul documentului, “o declarație de intenție politică în scopul întăririi cooperării din domeniul energiei între semnatari”, fără a avea însă implicații juridice, citează Agerpres.
În discursul rostit în cadrul conferinței, ministrul român al Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, a salutat inițiativa semnării documentului, apreciind că “evoluția dinamică produsă în sectorul energiei în ultimii 20 de ani este mai bine reflectată în acest act care se referă la diferitele perspective de producere a energiei, la consum și țări de tranzit, la preocuparea pentru decarbonizare și protecția mediului.”
De asemenea, oficialul român a subliniat că “negocierea cu succes a Cartei Internaționale a Energiei poate crea un precedent și poate încuraja cooperarea în sensul dezvoltării acelor instrumente care să faciliteze accesul la energie, circuitul transfrontalier al energiei în condiții de siguranță, dezvoltarea unor piețe de energie eficiente, eliminarea discriminării și promovarea unui climat favorabil investițiilor.”
Carta Europeană a Energiei din 1991 și Carta Internațională a Energiei vor continua să coexiste. Pentru aderarea la Tratatul Cartei Energiei (TCE) va fi necesară în continuare semnarea Cartei Energiei din 1991, deoarece prevederile TCE se referă în mod expres la acest document.
În cadrul Conferinței Ministeriale, Andrei Gerea a participat la întâlniri bilaterale cu omologii din Serbia, Ucraina și Republica Moldova. Discuțiile purtate de oficialul român cu ministrul sârb al Minelor și Energiei, Aleksandar Antic, au fost circumscrise cooperării dintre România și Serbia în domeniul energiei. De asemenea, au fost abordate subiecte legate de pregătirea Grupului de lucru Energie, ce urmează a se întruni la Belgrad în cea de-a doua decadă a lunii iunie.
La întrevederea cu ministrul ucrainean al Energiei și Industriei Miniere, Volodymir Demchyshym, au fost trecute în revistă preocupările celor două state în domeniul asigurării securității energetice, în acest sens fiind subliniat interesul comun pentru diversificarea rutelor care să asigure acces la resurse, dar și pentru protejarea consumatorilor finali prin menținerea unui preț suportabil pentru energie.
Întâlnirea cu viceprim-ministrul, ministru al Economiei din Republica Moldova, Stephane Bride, a avut ca temă principală intensificarea cooperării româno-moldovenești, fiind vizată realizarea proiectelor de interes bilateral și care sunt incluse și în politica regională a Uniunii Europene.