Sistemul Energetic Național are multe zone congestionate unde stocarea energiei în baterii ar putea ajuta, iar România ar trebui să gândească strategii în acest sens cu 5-7 ani înainte, deoarece lucrurile au intrat pe o cale ireversibilă, a declarat Irene Mihai, Policy Officer la Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA), cu ocazia conferinței “Sisteme de stocare a energiei în baterii – BESS România”, organizate de Energynomics.
„Peste 80% dintre membrii noștri au în plan proiecte de stocare. Toată lumea se orientează în această perioadă către stocare. Încercăm să ne aliniem direcției europene de dezvoltare a stocării energiei în baterii, astfel încât să nu mai depindem de combustibilii fosili importați din terțe țări și să ne atingem țintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră”, a spus Mihai.
Ea a adăugat că este nevoie de o colaborare din partea autorităților și de actualizarea reglementărilor, subliniind că țintele asumate de guvern în privința energiilor verzi ar trebui crescute, deoarece cele existente sunt aproape atinse.
Conferința “Sisteme de stocare a energiei în baterii – BESS România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: Alive Capital, Elektra Renewable Support, Enevo Group, Ensys, Enexus, OX2, EVOLVE Energy Management Solutions, SIM Connect, SolaX Power, Think Blu Solution, WEBUS 4 ENERGY, Wiren.