###author###
România are nevoie ca Hidroelectrica să fie privatizată pentru a atinge nivelul cerut de MSCI de lichiditate a pieţei de capital necesar includerii pe lista „sub observaţie” a ţărilor cu statut de pieţe emergente, a declarat pentru energynomics.ro Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori București (BVB).
România are acum statutul de piață de frontieră, care nu aduce prea multe investiţii străine, întrucât fondurile de investiții specializate pe economii în curs de dezvoltare nu au voie să investească aici.
„Acum prezentăm colegilor noștri de la MSCI și FTSE progresul nostru faţă de 2013, mai ales pentru că dorim să îmbunătățim percepția pe care ei și alte instituţii financiare o au cu privire la criteriul de evaluare calitativ al pieței. Trebuie totuși să îmbunătățim condițiile de formare a lichidităţii, în scopul de a avea un volum mai mare – acest indicator cantitativ este indispensabil, și cred că suntem pe drumul cel bun în a-l obţine. Ne consolidăm poziția cu fiecare săptămână, și cu fiecare lună, însă vom vedea dacă anul acesta se va întâmpla ceva, acum este prematur… „, a spus Sobolewski.
„Nu ne vom califica direct ca piață emergentă, ci vom intra pe o listă de observație … Hidroelectrica ne-ar ajuta foarte mult, pentru că avem nevoie de cel puțin trei companii cu o valoare mare a free-float-ului, cu o lichiditate decentă și de asemenea, o capitalizare de piață, iar Hidroelectrica este candidatul evident de a fi printre cele trei companii mari”, a adăugat el.
„Condițiile MSCI sunt cumulative, iar atingerea pragului, care este foarte exigent, este într-adevăr provocarea noastră.” El a mai spus că Fondul Proprietatea nu poate fi inclus în indicele cantitativ, deoarece fondurile de investiţii nu pot fi incluse pe lista de criteriilor de clasificare.
„Avem lideri clari ai pieţei, Petrom, BRD, Banca Transilvania, Romgaz și poate şi Electrica va avea, de asemenea, o șansă de a fi adăugată la listă”, a spus Sobolewski.
România, o ţară cu statut de piaţă de frontieră, a înregistrat o scădere abruptă a nivelului investițiilor străine directe (ISD) în timpul crizei economice, de la o cifră-record de 9,5 miliarde de euro – în 2008 la aproape 2,1 miliarde de euro în 2012.
Trecerea la statutul de piață în curs de dezvoltare ar putea atrage mari fonduri suverane și mai multe investiții străine directe, precum și investiții speculative, apreciază analiști precum ar fi Mark Mobius, președinte executiv al Templeton Emerging Markets Group și un „guru al pieţelor emergente”.