Acasă » Interes general » Mediu » România beneficiază de sprijinul Băncii Mondiale pentru reducerea emisiilor

România beneficiază de sprijinul Băncii Mondiale pentru reducerea emisiilor

22 septembrie 2014
Interes general
energynomics

România are un rol important în ceea ce privește procesul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, mai ales în zona de sud-est a Europei, a declarat Jian Xie, expert de Mediu al Băncii Mondiale (BM).

,,Banca Mondială își propune să ajute țările să stabilească propria politică de contracarare a efectelor emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu toate că România nu este o țară precum China, Germania sau Franța, în ceea ce privește contribuția la reducerea la schimbările climatice, România este importantă în zona de sud-est a Europei, având o contribuție semnificativă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

România are și ea probleme în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră și de aceea există loc de a îmbunătăți situația. Avem pentru România un program de contracarare a schimbărilor climatice, un program de asigurare a asistenței pe o perioadă de doi ani pentru promovarea economiei verzi. Este o abordare în etape. Identificarea sectoarelor cheie și a zonelor de interes este un pas important pentru scopul propus, apoi trebuie să identificăm problemele din sector și măsurile de intervenție”, a spus Jian Xie, citat de Agerpres.

Conform datelor prezentate de expertul BM, sectorul energetic contribuie cu aproape 70% la totalul gazelor cu efect de seră, transporturile cu 11%, cel agricol cu 15%, în timp ce sectorul silvic este un important absorbant al emisiilor.

,,Folosim aceste date pentru a ne stabili prioritățile în funcție de fiecare sector. Există în analiza noastră șase sectoare, primul și cel mai important fiind cel energetic, urmat de sectorul transporturilor care este unul cu o dezvoltare foarte rapidă. Trebuie să ne focalizăm atenția aici pentru că este un sector care se va dezvolta în viitor. Sectorul urban este, de asemenea, important, el cuprinzând o serie de subsectoare. În acest sector trebuie să eficientizăm managementul deșeurilor solide și al aprovizionării cu apă, precum și pe cel sanitar”, spune Jian Xie.

Fundația TERRA Mileniul III, împreună cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) au organizat joi conferința „România — spre o economie cu emisii reduse de gaze cu efect de seră”, care a prezentat rezultatele proiectului “Spre o Economie Verde cu Emisii Reduse de CO2 — SEVER CO2”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

În perioada de derulare a proiectului, septembrie 2013 — octombrie 2014, peste 1.000 de persoane au beneficiat de activități specifice, fiind elaborate o serie de materiale precum ghidul de politici publice ,,Zero emisii”. Proiectul și-a propus creșterea capacității societății civile de a contribui la orientarea dezvoltării României spre o economie cu emisii reduse de carbon, implicând reprezentanții societății civile în activități concrete de monitorizare și formulare de politici publice alternative.

Obiective specifice urmărite au vizat creșterea capacității ONG-urilor de mediu și a SNSPA de a participa la dezvoltarea unei noi viziuni economice a României în concordanță cu viziunea europeană privind „Economia verde cu emisii scăzute de CO2” până în 2020, precum și dezvoltarea colaborării ONG-urilor de mediu și a mediului academic în vederea asigurării unor politici publice sustenabile la nivel național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *