Acasă » Interes general » România Eficientă, investiție de 1,5 mil. euro pentru extinderea și reabilitarea unei grădinițe

România Eficientă, investiție de 1,5 mil. euro pentru extinderea și reabilitarea unei grădinițe

25 mai 2023
Digitalizare
energynomics

Grădinița „Zig-Zag” din localitatea Ovidiu, județul Constanța, a intrat într-un amplu proces de modernizare prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group și susținut de OMV Petrom, sponsorul oficial. Construită în anii ’50, grădinița va beneficia de lucrări pentru creșterea performanței energetice, pentru a fi adusă la cerințe nZEB (clădire cu un consum de energie aproape zero) și de lucrări de consolidare și de extindere a capacității. Investiția totală se ridică la circa 1,5 milioane de euro.

În prezent, Grădinița „Zig-Zag” se află într-o stare avansată de uzură și necesită lucrări de consolidare. După renovare, clădirea va trece din clasa de eficiență energetică E (limita inferioară fiind clasa G) în cea mai înaltă clasă energetică (A). Consumul total anual de energie va fi diminuat cu peste 60%, iar nivelul emisiilor de carbon, de circa șase ori. Unitatea școlară va fi dotată cu sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, respectiv panouri fotovoltaice și pompe de căldură. De asemenea, proiectul prevede extinderea clădirii grădiniței.

„Mă bucură să văd că programul România Eficientă devine un model în domeniul eficienței energetice. Demonstrăm astfel că putem reduce consumul de energie și să ameliorăm în același timp confortul termic din clădirile pe care le modernizăm. Contribuim astfel și la educația pentru un consum responsabil al resurselor naturale, pentru că elevii și preșcolarii care învață în noile săli de clasă modernizate devin ambasadori ai schimbării”, a spus Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

„După cele două proiecte ample și inovatoare de renovare nZEB realizate până acum în județul Prahova, ne bucurăm că am deschis un nou șantier, de data aceasta în județul Constanța. Spre deosebire de investițiile anterioare, la grădinița din Ovidiu vom executa și lucrări de consolidare a clădirii, care este veche de circa 70 de ani, precum și de extindere a acesteia. Va fi din nou un proiect provocator, însă cu atât mai mult vrem să demonstrăm cum, prin tehnologiile actuale, clădirile vechi pot fi transformate în spații moderne și foarte performante energetic. În plus, vom crea condiții mult mai bune de joacă, studiu și odihnă pentru aproximativ 100 de copii preșcolari, ceea ce ne oferă o satisfacție aparte”, a adăugat Radu Dudău, Președinte EPG și coordonator al programului România Eficientă.

Grădinița „Zig-Zag” se confruntă cu următoarele probleme: deficiențe structurale ale clădirii, lipsa termoizolației, tâmplărie exterioară uzată, sistem de producere a căldurii vechi și ineficient, instalații sanitare de apă și canalizare depășite fizic, lipsa sistemelor de ventilație sau de climatizare, instalație electrică neadaptată nevoilor actuale etc.

Aceasta este cea de-a treia unitate de învățământ la nivel național intrată în proces de eficientizare energetică la nivel nZEB prin programul România Eficientă. Prima unitate școlară renovată nZEB a fost Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, unde lucrările în valoare de un milion de euro s-au finalizat în aprilie 2022. Cea de-a doua unitate este Școala Gimnazială Liliești – Băicoi (jud. Prahova), reabilitată energetic și modernizată printr-o investiție de aproximativ 1,6 milioane de euro și inaugurată în martie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *