Bogdan Tudorache
Demararea unui program național de investiții în renovarea clădirilor, pentru creșterea eficienței energetice și a calității locuirii, ar fi una dintre cele mai bune măsuri de redresare economică după criza generată de COVID-19. Dincolo de sprijinul public pe care l-ar câștiga un astfel de program, beneficiile sunt evidente: crearea de locuri calificate de muncă, mai ales în sectorul construcțiilor, inclusiv din rândul numeroșilor români întorși recent din diaspora; dezvoltarea de afaceri locale mici și mijlocii (IMM-uri), prin efect de multiplicare economică; clădiri publice și rezidențiale mai sănătoase – arată Energy Policy Group (EPG), think-tank-ul care implementează proiectul România Eficientă.
„Investițiile de anvergură în eficiență energetică pot reprezenta o șansă enormă pentru România: cresc calitatea locuirii în clădiri, reduc facturile la energie și permit direcționarea sprijinului financiar guvernamental către consumatorii vulnerabili. Totodată, reduc emisiile de gaze cu efect de seră și au avantaje de securitate energetică, prin reducerea dependenței de importuri de energie. În plus, investiția în eficiența energetică a clădirilor are un mare potențial de a crea joburi”, declară Radu Dudău, directorul EPG și coordonatorul proiectului România Eficientă.
Sectorul eficienței energetice are potențialul de a crea numeroase joburi de viitor, de calificare medie și înaltă, pentru a căror formare vor fi disponibile fonduri europene semnificative. Eficiența energetică este unul dintre pilonii Pactului Ecologic European (European Green Deal). Principiul „eficiența energetică întâi” din politicile europene este transpus și prin normele ce devin obligatorii de la 31 decembrie 2020, prin care toate clădirile noi sau renovate major vor trebui să întrunească standarde nZEB (near zero energy buildings).
„Este înțelept să creezi joburi în industria renovării de clădiri – un domeniu unde avem un mare deficit de forță de muncă și de competențe. Dacă știi să te poziționezi în acest sens, vei fi perfect aliniat cu European Green Deal și cu fluxurile financiare europene și vei putea să-ți revii economic mult mai repede, într-un mod sustenabil”, adaugă Radu Dudău.