Acasă » Petrol și Gaze » România este țara UE cu cea mai mică dependență de importurile de gaze naturale

România este țara UE cu cea mai mică dependență de importurile de gaze naturale

20 aprilie 2022
Import-Export
energynomics

Rata de dependenţă a Uniunii Europene de importurile de gaze naturale a scăzut uşor în 2021, până la 83%, de la 84% în 2020, însă România este ţara membră cu cea mai redusă dependenţă de importurile de gaze naturale (24%), arată datele publicate de Eurostat.

Alte state cu o dependenţă redusă de importurile de gaze naturale sunt: Danemarca (26%) şi Ţările de Jos (33%), conform Agerpres.

La polul opus, ţările membre cu cea mai mare dependenţă de importurile de gaze naturale sunt: Malta (104%), Suedia (102%) şi Spania (101%).

Comparativ cu situaţia din 2020, cele mai mari creşteri ale dependenţei de importurile de gaze naturale au fost înregistrate în Malta (de la 96% în 2020 până la 104% în 2021, o creştere de opt puncte procentuale), Irlanda (de la 64% până la 71%, creştere de şapte puncte procentuale) şi România (de la 17% în 2020 până la 24% în 2021, o creştere de şapte puncte procentuale).

Cele mai mari scăderi de la un an la altul au fost înregistrate în Letonia (de la 121% până la 61%, adică o scădere de 59 de puncte procentuale), Austria (de la 73% până la 51%, scădere de 22 de puncte procentuale) şi Slovacia (de la 88% la 69%, scădere de 20 de puncte procentuale).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *