Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va acorda un împrumut “în limita” sumei de 40 de milioane de lei, pentru 90 de zile, Complexului Energetic Hunedoara (CE Hunedoara), pentru rambursarea unui ajutor de stat incompatibil prevăzut într-o decizie a Comisiei Europene din 20 aprilie, se arată într-un proiect de de Ordonanță de urgență publicat pe site-ul Ministerului Energiei.
„Împrumutul se acordă, în condiții de piață, în baza unei analize economico-financiare efectuate de către EximBank — S.A., în vederea stabilirii capacității de rambursare, a clasei de risc a societății și a marjei de dobândă peste ROBOR, comunicată de Banca Națională a României, în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare acordării împrumutului respectiv semnării convenției de împrumut și rămâne fixă pe toată durata de derulare a acestuia”, se arată în nota de fundamentare citată de Agerpres.
Valoarea garanțiilor trebuie să acopere cel puțin 120% din cuantumul împrumutului. Potrivit documentului, împrumutul se va acorda din veniturile din privatizare existente, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în termenul stabilit prin actul normativ, prin încheierea unei convenții de împrumut în care vor fi precizate drepturile și obligațiile părților, termenii, condițiile de acordare și derulare.
„Rambursarea împrumutului se efectuează integral, în termen de 90 de zile de la acordarea acestuia împreună cu dobânda aferentă, din sursele proprii ale Societății, într-un cont distinct deschis la Trezoreria Operativă Centrală codificat cu codul de identificare fiscală al Societății”, se mai arată în nota de fundamentare.
Proiectul de OUG spune că după rambursarea ajutorului de stat incompatibil prevăzut în Decizia CE nr.C(2015) 2648 final din 20 aprilie 2015 în cazul ajutorului de stat SA 33475 (2012/C), de către Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., „se va acorda de către Ministerul Finanțelor Publice ajutorul de stat individual pentru salvare autorizat de Comisia Europeană prin Decizia nr. C(2015) 2652 final din 21 aprilie 2015, în condițiile legii”.
Condițiile de acordare a ajutorului de stat individual vor fi aprobate printr-un act normativ ulterior. Proiectul de Ordonanță privind împrumutul pentru CE Hunedoara a fost aprobat miercuri de Guvern.
„Avem, domnule ministru, Ordonanța de Urgență privind acordarea sprijinului pentru Complexul Energetic Hunedoara, astăzi (miercuri — n.r.) pe ordine de zi și o adoptăm. Aveți toate avizele. (…) Avem o singură Ordonanță de Urgență, proiectul de OUG privind acordarea unui împrumut societății Complexul Energetic Hunedoara S.A. din venituri din privatizare. Aveți toate avizele și e adoptat, da?(…) E vorba de mii de oameni care așteaptă acest lucru”, a declarat premierul Victor Ponta în ședința de Guvern.
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a confirmat că proiectul de act normativ a primit toate avizele necesare adoptării.
Potrivit unui comunicat de presă remis pe 21 aprilie, Comisia Europeană a aprobat ajutorul de salvare pentru Complexul Energetic Hunedoara, considerând că acesta este conform cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat și, în plus, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în cazul în care întreprinderea nu va fi în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare după cele șase luni.
„Comisia Europeană a ajuns la concluzia că ajutorul de salvare temporar în valoare de 167 de milioane lei (aproximativ 37,7 milioane euro) care urmează să fie acordat de către autoritățile române Complexului Energetic Hunedoara, producătorul de energie electrică și termică deținut de stat din România, este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat”, se menționează într-un comunicat al Comisiei Europene.
Ajutor de 160 de milioane de lei
Guvernul a decis, în ședința de miercuri, anularea strategiei de privatizare a Complexului Energetic Hunedoara și acordarea, printr-o ordonanță de urgență, a unui ajutor de salvare a Complexului în limita a 160 de milioane de lei, a mai anunțat ministrul Energiei, Andrei Gerea.
Potrivit acestuia, anularea strategiei de privatizare a fost impusă de „evoluțiile, situația economică a societății, toate complicațiile intervenite, inclusiv lipsa unui anumit interes din partea potențialilor investitori, dar mai ales de intenția Guvernului de a oferi ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Hunedoara”.
În ceea ce privește acordarea ajutorului de salvare, Gerea a declarat că acesta „presupune în primul rând un angajament luat la momentul notificării Comisiei Europene, ca acest complex să fie divizat în componentele mină și energie”.
Tot condiție pusă de Comisia Europeană este și rambursarea ajutorului de stat ilegal, care s-a dat în perioada 2009-2011 pentru complexul de la Hunedoara.
„Această ordonanță deschide drumul pentru a oferi încă o gură de oxigen complexului, timp în care noi, la Ministerul Energiei, trebuie să venim, eventual, cu o nouă strategie ținând cont și de interesul manifestat pe zona minieră de anumite companii și de alte evoluții și strategii”, a spus Gerea.
Întrebat dacă se pune problema lichidării societății, ministrul Energiei a negat. „Nu se poate pune problema așa. Se poate, la un moment dat, o dată cu ridicarea administrării speciale, se poate pune sechestru pe anumite bunuri, numai că partea din active negajate valorează mult mai mult decât datoriile care se înregistrează acum. Nu se va ajunge în niciun caz la lichidarea societății”, a precizat Gerea.
Acesta a admis însă că, „în cel mai rău caz”, se poate merge pe o variantă de închidere a minelor, însă a adăugat că, în prezent, există „un interes pentru preluarea activității miniere din partea unor investitori”.