Acasă » Interes general » Mediu » România importă European Energy Award cu ajutorul Elveției

România importă European Energy Award cu ajutorul Elveției

6 aprilie 2015
Interes general
energynomics

Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice al Elveției și Guvernul României au semnat un Acord de proiect pentru instituționalizarea European Energy Award (EEA) în România, un proiect cu un buget 411.765 franci elvețieni (CHF), din care 350.000 CHF reprezintă grantul elvețian.

Obiectivul proiectului este crearea, prin intermediul unui parteneriat instituțional cu o organizație din Elveția, a unei entități (ROEEA) care va implementa la nivel național conceptul de EEA, în conformitate cu practicile și procedurile europene.

ROEEA va desfășura, printre altele, activități de sprijinire a orașelor din România în gestionarea politicilor în domeniul energiei și schimbărilor climatice prin utilizarea instrumentelor EEA, facilitare a schimbului internațional de experiență cu orașe europene care implementează în mod activ politici în domeniul energiei, facilitare a parteneriatelor între orașe din Elveția și România vizând domenii precum urbanizare și energie, și sprijin în vederea consolidării capacității administrative a consultanților români și a administrațiilor orașelor în materie de dezvoltare energetică sustenabilă.

European Energy Award este un instrument calificat pentru gestionarea și controlul politicii energetice comunale, ce permite municipalităților să identifice punctele forte, punctele slabe și potențialul pentru îmbunătățiri și să implementeze efectiv măsuri energetice eficiente.

Sursa

Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *