Acasă » Petrol și Gaze » România a importat cu 20% mai mult petrol în primele două luni

România a importat cu 20% mai mult petrol în primele două luni

23 aprilie 2018
Import-Export
energynomics

România a importat, în primele două luni din 2018, o cantitate de ţiţei de 1,453 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 242.500 tep (20%) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia de ţiţei a totalizat 542.500 tep, fiind cu 3,6% (20.400 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent.

Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, se estimează o înjumătăţire a producţiei interne de ţiţei, la aproximativ 2 milioane tone în 2030, potrivit Agerpres.

Creşterea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung decât prin încurajarea activităţii de explorare şi producţie, respectiv prin creşterea eficienţei în consumul de carburanţi petrolieri, se menţionează în document.

De asemenea, se estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22 la 13 TWh (1,93 la 1,15 milioane tep). În scenariul ambiţios de decarbonare combinat cu preţuri mici ale petrolului, producţia de ţiţei cunoaşte un punct de cotitură în 2035, începând de la care are loc o scădere abruptă către zero.

Rezervele dovedite de ţiţei ale României se vor epuiza în 12-15 ani, la prezenta rată de exploatare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *