Acasă » Uncategorized @ro » România începe să exporte gaz către Republica Moldova

România începe să exporte gaz către Republica Moldova

4 martie 2015
Uncategorized @ro
energynomics

Livrările de gaze prin gazoductul Iaşi – Ungheni încep miercuri, susține premierul moldovean Chiril Gaburici. Acesta este a patra promisiune de începere a livrărilor, după cele care susțineau că livrările încep la 1 septembrie 2014, 1 octombrie 2014, și 1 ianuarie 2015.

„Gazoductul Iaşi – Ungheni îşi va începe activitatea începând cu ziua de mâine (n.r. miercuri). Ducem deja discuţii la capitolul gazoductului Ungheni – Chişinău, ceea ce ne va da posibilitatea să acoperim întreagă ţară cu gazul din România şi să creem o concurenţă loială pe piaţă energetică din Republica Moldova”, a spus liderul guvernului de la Chișinău, preluat de Hotnews.ro.

Prețul gazului sosit din România ar urma să fie de 255 dolari/1.000 metri cubi, iar gazul rusesc o costă pe Republica Moldova 332 de dolari pentru unitatea de măsură menționată. Prin urmare, gazul venit din România este cu 67 de dolari mai ieftin decât gazul rusesc.

Totuși, cantitatea livrată din România în 2015 va fi foarte mică în comparație cu necesarul intern al vecinului de peste Prut, un milion de metri cubi de gaz, mișcarea următoare fiind prelungirea conductei până în Chișinău.

„Noi diversificăm sursele de obţinere a gazelor naturale. Da, volumele la moment sunt mici, dar când o să fie realizată şi a doua parte a proiectului, deci gazoductul până la Chişinău, va creşte şi volumul de gaze importat şi atunci se va putea vorbi despre preţul pe care îl va achita consumatorul final. Dacă ajunge gazoductul până la Chişinău, atunci în zona această locuiesc practic 60 la sută din toţi consumatorii de gaze naturale”, a explicat Valeriu Rusu,  consilierul viceministrului economiei din Republica Moldova, preluat de Hotnews.ro.

„Prin gazoductul Iaşi-Ungheni, pe platforma de la Zagarancea, la ora 11.00, începe livrarea gazului din România către Republica Moldova, conform contractului semnat anul trecut între părţi, la un preţ de 1010 lei româneşti pentru mia de metri cubi de gaze”, a adăugat acesta.

Nu este clar cine consumă gazul

Deși gazul va ajunge în Republica Moldova, nu au fost lămurite aspecte esențiale precum: cine sunt consumatorii, au fost semnate contracte cu ei, și care este prețul final la punctul de consum, notează eurotv.md.

„Gazul intră prin conductă şi merge către reţeaua Ungheni-gaz”, susține Valeriu Rusu. Cei de la Ungheni-gaz au replicat chestionărilor că: „nu noi ne ocupăm de această întrebare, ci Consiliul raional Ungheni”.

Constantin Fuior, șeful secției de Construcții din Consiliul raional Ungheni a declinat responsabilitatea Consiliului pe acest palier, ci a îndreptat atenția din nou spre Ungheni-gaz.

„Prima dată de la voi aud acest lucru (începerea livrărilor prin Iași-Unghen – n.r.). Nu ştiu cu cine s-au semnat contracte, pentru că nu noi răspundem de acest lucru. Consiliul raional Ungheni tot este consumator de gaz şi vreau să vă spun că noi nu am semnat contract cu nimeni pentru a primi gazul livrat prin conducta Iaşi-Ungheni”, a declarat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *