Toată lumea, dacă analizăm faptele. Nimeni, dacă anticipăm realist consecinţele.
Multe voci avizate şi cu bună reputaţie în sectorul energetic au găsit momentul potrivit să sublinieze ceea ce se vede limpede şi din avion: raportul Curţii de Conturi a împins societăţile de stat într-o confruntare juridică pentru care le-a pus la dispoziţie prea puţină muniţie. Înainte de toate, comunicatul ministerului Energiei reface cronologia dosarului tranşat miercuri de Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris:
În anul 2012 și 2013, Curtea de Conturi a României a întreprins mai multe activități de control la SC Electrica S.A., care s-au materializat în deciziile Curții de Conturi numărul X/40194/2012 și, respectiv, numărul X/40147/2013. Curtea a considerat că nu au fost respectate anumite obligații asumate de cumpărător prin contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud și, drept urmare, a solicitat recuperarea de către SC Electrica S.A. a prejudiciilor cauzate de aceste presupuse nerespectări. MINISTERUL ENERGIEI
Şi avem primul vinovat: Curtea de Conturi. Despre care Răzvan Purdilă spune, pe Facebook: „Păcat! Pe vremuri, Curtea de Conturi era profesionistă şi învățai de la ea! Acum… „. În aceeaşi linie, Dorin Chirică adaugă: „Când raportează volumul prejudiciilor apar cifre uriaşe, dar nicodată [Curtea de Conturi] nu raportează câte cauze pierde în justiţie sau prejudiciile reale, unde este cazul, stabilite prin procese lungi şi costisitoare!”
O primă concluzie îngrijorătoare în condiţiile în care avem pe masă un recent raport al Curţii privitor la sectorul energetic care aruncă dea valma cu acuzaţii la adresa companiilor (producători de electricitate, distribuitori, traderi etc) şi reglementatorului. Şi ne amintim că avem în desfăşurare cel puţin două dosare fierbinţi în care declanşarea cărora Curtea de Conturi a jucat un rol determinant: Petrotel-Lukoil şi Romgaz.
Tot în comunicatul explicativ al ministerului Energiei identificăm al doilea vinovat: instanţele din România.
Precizăm că jumătate din capetele de cerere au fost redactate pe baza constatărilor și argumentelor înaintate de Curtea de Conturi, ale cărei decizii au fost, în paralel, contestate în instanță în România de către SC Electrica S.A., respectiv de către SAPE, însă fără succes. MINISTERUL ENERGIEI
Odată ce raportul Curţii de Conturi a fost susţinut prin decizii ale instanţelor, Electrica SA, respectiv, SAPE au fost obligate să cheme la arbitraj firmele din grupul Enel. Merită reţinut, totuşi, din acelaşi comunicat al ministerului Energiei, că
SC Electrica S.A. a efectuat o analiză proprie a respectării obligațiilor contractuale de către cumpărător […] MINISTERUL ENERGIEI
şi a solicitat plata de penalități, într-o acțiune care cuprindea 24 de capete de cerere. Doar jumătate dintre acestea fuseseră impuse de Curtea de Conturi. Avem deci al treilea vinovat (parţial): Electrica şi echipa de jurişti a companiei care au apreciat că au argumente solide pentru a cere penalităţi de sute de milioane de euro. Nu avem suficiente informaţii pentru a decide asupra competenţei juriştilor care au reprezentat companiile de stat pe durata arbitrajului de la Paris, astfel că lăsăm deoparte eventuale culpe din această zonă.
Mai avem însă un comentariu pe Facebook, din partea lui Alexandru Săndulescu: „Noroc cu colegii din presă care iau de bun, imediat, necondiţionat şi neverificat orice declară reprezentanţii Curţii de Conturi. No ofense, dar aşa e”. Al patrulea vinovat este deci, presa, ca portavoce şi amplificator necritic al unui revanşard sentiment popular de frustrare.
În fine, de multe ori politicienii devin catalizator în spaţiul public şi motoare în culise pentru populisme care preiau acest sentiment şi lasă prea puţin loc de manifestare precauţiei şi echilibrului. Avem exemple individuale (Victor Ponta, Constantin Niţă) sau de grup (comisia senatorială din 2010), în care e greu de distins distorsiunea cinică în scop electoral, de înţelegerea proastă, dar sinceră, a contractelor şi comportamentelor de piaţă.
Oricum, astfel intoxicaţi, mulţi comentatori vor rămâne convinşi că străinătatea a conspirat încă o dată cu succes împotriva intereselor României.
Ne putem aştepta să se schimbe ceva substanţial în urma eşecului de la Paris? Nu, pentru că la fiecare nivel de vinovăţie – Curte de Conturi, instanţe de judecată, echipele de jurişti ale companiilor, presă şi politicieni – ar fi nevoie de progrese calitative greu de imaginat pe termen scurt şi mediu. Poate doar la nivel individual să putem spera la mai multă precauţie, la mai multă reţinere, la mai multă insistenţă pentru ca fiecare afirmaţie să fie susţinută de argumente sau etichetată vizibil ca simplă opinie.
