Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » România, printre puţinele state care importă gaze ruseşti prin intermediari

România, printre puţinele state care importă gaze ruseşti prin intermediari

21 mai 2014
Consumatori
energynomics

România este printre singurele state europene care nu au reuşit să stabilească o conexiune directă cu ruşii de la Gazprom pentru importurile de gaze naturale. Reprezentanţii Departamentului pentru Energie susţin însă că o relaţie nemijlocită nu înseamnă nepărat şi preţuri mai mici. De cealaltă parte a baricadei, ruşii spun că ei sunt perfect mulţumiţi de felul în care funcţionează acum relaţiile cu România şi că scopul lor nu este acela de a avea un partener direct sau cu care să facă firme mixte în fiecare ţară. Austria, Germania, Italia, Polonia, Franţa, dar şi cumpărători mai mici de gaze ruseşti, fie negociază direct cu ruşii, fie poartă discuţii prin intermediul unor companii controlate în mod egal cu Gazprom, conform zf.ro.

România se pregăteşte de noi runde de negocieri cu intermediarii în condițiile în care se pune din nou problema unor întreruperi ale alimentării cu gaze ruseşti prin Ucraina, de la 1 iunie 2014.

„Nu este scopul nostru să formăm joint-venture-uri în fiecare ţară în care furnizăm gaze naturale. Folosim modele diferite în ţări diferite, în funcţie de ceea ce pare eficient în fiecare caz. Partenerii noştri pot fi companii publice, private sau care să aibă un acţionariat mixt“, spun reprezentanţii Gazprom Export, braţul de export de gaze naturale al gigantului rus, citaţi de ZF.ro.

Importurile de gaze în România sunt realizate prin intermediul a două companii, WIEE şi Conef Energy, sub contracte semnate în 2007 şi a căror valabilitate va expira în 2030. Cele două firme interpuse nu au fost alese întâmplător.

WIEE a fost, iniţial, un joint-venture înregistrat în Elveţia făcut între Gazprom şi grupul german Wintershall, dar din 2013 este controlat în totalitate de grupul rus. Conef Energy este o companie în spatele căreia se află mogulul rus Vitali Matchitski, care controlează numeroase afaceri cu aluminiu, inclusiv Alro Slatina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *